Sefii de state si de guverne din G20 se vor reuni joi si vineri la St Petersburg pentru un summit care se anunta tensionat din cauza crizei din Siria si a turbulentelor financiare din tarile emergente, relateaza AFP.

Liderii celor mai mari tari dezvoltate si emergente se vor concentra, in mod oficial, pe problemele economice si financiare.

Potrivit MEDIAFAX, o sursa diplomatica rusa a recunoscut insa ca din cauza tensiunilor legate de eventuala interventie militara americana in Siria, intalnirea va fi dominata de actualitatea diplomatica.

Presedintia rusa insista pe de alta parte ca subiectul Siria nu va figura in programul reuniunii.

Summitul trebuie sa dea prioritate cresterii si intervine intr-un moment in care economia mondiala se afla din nou intr-o zona de risc, a avertizat presedintele Vladimir Putin, saptamana trecuta.

Zona euro pare sa iasa din recesiune, dar tarile emergente, in frunte cu India, brazilia si Turcia, se confrunta cu deprecierea monedelor, consecinta a schimbarii de politica monetara anuntata de Rezerva Federala (Fed) a Statelor Unite.

Odata cu redresarea economiei americane, Fed este pe cale sa restranga achizitiile lunare de obligatiuni, de 85 de miliarde de dolari.

Subiectul provoaca disensiuni, intrucat efectele negative sunt deja vizibile in evolutia monedelor tarilor emergente, a avertizat Chris Weafer, analist la firma de consultanta Macro Advisory.

Potrivit analistilor, tarile afectate vor cere Fed sa reduca masurile de stimulare tinand cont de efectele colaterale produse si nu doar de interesele nationale.

La intalnirea ministrilor de Finante din G20 care a avut loc la Moscova la sfarsitul lunii iulie, Brazilia si Rusia au cerut SUA informatii clare pe aceasta tema, mesaj inclus in comunicatul final al reuniunii.

De la inceputul acestui an, monedele Indiei si Turciei au inregistrat scaderi puternice ale cotatiilor, de 25%, respectiv 11%, in pofida eforturilor bancilor centrale de a opri declinul.

Citeste si:
Război Israel - Palestina: SUA forțează soluția celor două...
Război Israel - Palestina:...

In Brazilia, unde realul s-a depreciat cu 15%, banca centrala a anuntat ca va aloca 50 de miliarde de dolari pentru protejarea monedei.

In Rusia, tara care vrea sa profite de presedintia G20 pentru a-si demonstra deschiderea economiei catre investitori, rubla s-a depreciat cu circa 10%, iar cresterea economica a incetinit puternic de la inceputul acestui an.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.