Casa Alba a cerut sambata in mod oficial Congresului autorizarea de a efectua atacuri militare in Siria, cu scopul de a permite presedintelui Barack Obama sa "opreasca" si sa "previna" atacuri cu arme chimice, relateaza AFP.

Potrivit MEDIAFAX, in proiectul de rezolutie, trimis congresmenilor la cateva ore dupa declaratia presedintelui cu privire la criza din Siria, se arata ca sustinerea Congresului "va transmite un semnal clar despre atitudinea hotarata a Americii" in aceasta problema.

"Presedintele este autorizat sa utilizeze fortele armate ale Statelor Unite cum considera el necesar si potrivit in legatura cu folosirea armelor chimice sau altor arme de distrugere in masa in conflictul din Siria", se arata in document, in care sunt precizate doua scopuri:

- "impiedicarea sau descurajarea folosirii sau proliferarea (inclusiv transferul catre grupari teroriste sau alti actori statali sau nonstatali), in interiorul, catre sau din Siria a oricarei arme de distrugere in masa, inclusiv chimica sau biologica";

- "protejarea Statelor Unite, aliatilor si partenerilor sai impotriva amenintarii pe care o constituie aceste arme".

Obiectivul este de a "descuraja, opri, impiedica si preveni posibilitatea unor viitoare folosiri ale unor arme chimice sau altor arme de distrugere in masa", se precizeaza in text.

Documentul urmeaza sa fie examinat de fiecare dintre cele doua Camere ale Congresului, care urmeaza sa isi reia activitatea intr-o sedinta plenara pe 9 septembrie.

Citeste si: [VIDEO] Barack Obama a decis: Regimul al-Assad va plati, vom ataca Siria!


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.