Ministrii de Externe din statele membre ale Uniunii Europene au decis miercuri suspendarea licentelor de export al echipamentelor de securitate si armelor in Egipt.

In cadrul unei reuniuni extraordinare de la Bruxelles, pe tema crizei egiptene, ministrii de Externe au decis reexaminarea ajutorului pentru Egipt, ca reactie la intensificarea violentelor din aceasta tara, soldate sute de morti in ultima saptamana.

Statele membre ale Uniunii Europene "au fost de acord privind suspendarea licentelor de export pentru echipamentele care ar putea fi utilizate in cadrul represiunii interne", informeaza un comunicat oficial. Asistenta in domeniul securitatii "va fi reexaminata", au decis ministrii de externe europeni, scrie MEDIAFAX.

Majoritatea tarilor din cadrul Uniunii Europene au anuntat deja ca vor suspenda livrarea de arme catre Egipt, afectat de criza politica.

Inaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Politica Externa, Catherine Ashton, a declarat ca Uniunea Europeana va reexamina ajutorul important pe care il ofera Egiptului, dar a adaugat ca "o asistenta mai redusa va fi mentinuta".

"Ne-am exprimat sprijinul fata de populatia Egiptului (...), care este un partener esential" al Uniunii Europene, a declarat Ashton dupa reuniune. "Condamnam cu forta toate actele de violenta si consideram ca actiunile recente ale militarilor au fost disproportionate. Facem apel la toate partile sa puna capat violentelor", a adaugat ea.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.