Un tanar, care a fost uitat cinci zile fara apa si mancare intr-o celula a unei inchisori din Statele Unite, va primi de la administratia american despagubiri in valoare de 4,1 milioane de dolari (aproximativ 3 milioane de euro), relateaza presa americana.

Daniel Chong, in varsta de 25 de ani, a fost nevoit sa-si bea urina pentru a supravietui, dupa ce a fost uitat de catre temnicierii sai de la Agentia Americana Antidrog (DEA) intr-o celula fara ferestre, cu o suprafata de 1,5 pe 3 metri.

Tanarul, student la Universitatea din San Diego (sudul Californiei), a fost retinut impreuna cu alte persoane in aprilie 2012, in cadrul unei operatiuni DEA, in timp ce fuma canabis la un prieten al sau, relateaza Los Angeles Times.

El a fost retinut, interogat rapid de catre agentii DEA si i s-a spus ca va fi eliberat in curand, dar agentii ar fi uitat de existenta lui.

Chong a reusit sa-si scoata catusele, insa nu a putut iesi din celula, iar apelurile sale de ajutor au ramas fara raspuns. El a inceput sa piarda rapid din greutate si sa aiba halucinatii, scrie MEDIAFAX.

Crezand ca va muri, tanarul si-a spart ochelarii si a incercat sa scrie cu un ciob pe bratul sau "Imi pare rau, mama". Cand a fost gasit, Chong era intr-o stare avansata de deshidratare si acoperit de propriile excremente. El a fost spitalizat pentru cinci zile.

"A fost un accident, unul foarte grav si oribil", a declarat marti Chong, la o conferinta de presa. Potrivit avocatului sau, tanarul a fost nevoi sa urmeze un curs de psihoterapie intensiva si sufera de stres posttraumatic.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.