Garry Davis, autoproclamat "primul cetatean al lumii" dupa ce renuntase la cetatenia americana si milita pentru infiintarea unui guvern mondial, a murit miercuri, 24 iulie, la varsta de 91 de ani, a anuntat miscarea fondata de acesta.

Garry Davis, un pacifist convins, care a strabatut lumea intreaga fara documente oficiale, cu exceptia acelora create de el insusi, expulzat cu regularitate, arestat si incarcerat, a murit in orasul Williston din statul Vermont, a anuntat organizatia World Service Authority. Garry Davis ar fi implinit sambata varsta de 92 de ani.

"Nu sunt un om fara tara, sunt un om fara cetatenie", declara el intr-un interviu acordat revistei Newsweek in 1978, relateaza New York Times.

Fost actor si dansator, fiu al unor muzicieni bogati, Garry Davis a descoperit ororile razboiului atunci cand era pilot pe un bombardier in timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial.

Considerand ca granitele creeaza razboaie, s-a prezentat in 1948 la ambasada Statelor Unite de la Paris, unde a renuntat la cetatenia americana, devenind "cetatean al lumii", potrivit site-ului sau, Garrydavis.org. Amenintat cu expulzarea, a cerut "azil politic" in "teritoriul" ONU din Palatul Chaillot, premiul sediu al Organizatiei Natiunilor Unite, scrie mediafax.

Garry Davis a instaurat atunci prima "carte de identitate a cetatenilor lumii" si a cerut in timpul unei manifestari in fata Adunarii Generale a ONU adoptarea unei constitutii mondiale si infiintarea unui guvern mondial.

Idei similare cu cele ale lui Garry Davis au avut de-a lungul timpului intelectuali de marca, precum scriitorii francezi Albert Camus, André Gide si Jean-Paul Sartre, dar si fizicianul Albert Einstein si abatele Pierre.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.