Comisarul european al Transporturilor, Siim Kallas, pledeaza de multi ani pentru obligativitatea implementarii sistemului european de reducere automata a vitezei excesive pe calea ferata (ERTMS), reaminteste Biroul sau de presa dupa accidentul din Spania, soldat cu 80 de morti.

"Vom lasa autoritatile spaniole sa stabileasca faptele, iar apoi vom sti daca trebuie luate masuri la nivel european", a declarat joi comisarul european al Transporturilor.

Excesul de viteza este ipoteza privilegiata pentru a explica accidentul feroviar produs in apropierea garii din Santiago de Compostela.

Siim Kallas pledeaza de la inceperea mandatului sau pentru accelerarea implementarii Sistemului European de Gestionare a Traficului Feroviar (ERTMS), scrie MEDIAFAX.

Calea ferata pe care se deplasa trenul care a deraiat in Spania este echipata in mare parte cu sistemul de reducere automata a vitezei, dar instalatia nu exista pe segmentul de patru kilometri dinaintea garii Santiago de Compostela.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.