Imagini din satelit dezvaluie efectuarea unor noi lucrari subterane intr-un complex pentru teste nucleare in Coreea de Nord, dar nu exista indicii cu privire la un test iminent, a anuntat miercuri un institut de cercetare american.

Intensificarea activitatii pare sa dateze de la inceputul lunii aprilie, atunci cand tensiunile erau la cote maxime pe peninsula, potrivit unor informatii aparute pe site-ul de Internet North 38 al Institutului Americano-Coreean al Universitatii John Hopkins.

Lucrarile de sapare a unui tunel in complexul Punggye-ri, identificate datorita formarii unei acumulari vaste de pamant, se desfasurau in apropiere de portalul din partea de vest, unde Phenianul a efectuat testele nucleare din 2006 si probabil din 2013.

"Aceste activitati nu par a face parte din cadrul unor pregatiri pentru efectuarea unui test nuclear pe termen scurt", a adaugat North 38. "Ele par mai degraba sa fie proiecte pe termen lung - o ipoteza intarita de prezenta unor vagoane - care ar putea fi necesare pentru efectuarea viitoarelor teste", potrivit site-ului de Internet, scrie MEDIAFAX.

In februarie 2013, Coreea de Nord a efectuat cel de-al treilea test nuclear reusit din istoria sa si cel mai puternic. Phenianul a afirmat atunci ca testul a fost efectuat cu un dispozitiv miniaturizat si a sugerat ca materialul fisionabil utilizat era din uraniu, dupa ce a folosit plutoniu in 2006 si 2009.

Din moment ce testul a fost efectuat reusit cu un dispozitiv miniaturizat, aceasta poate insemna ca Phenianul detine de-acum tehnologia care ii permite sa fabrice o bomba suficient de mica pentru a fi fixata pe o ogiva.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.