Barack Obama va propune miercuri ca Statele Unite si Rusia sa isi reduca cu o treime armele strategice nucleare si va indemna la o reducere a arsenalelor nucleare tactice in Europa, a anuntat un oficial american.

Obama, care va prezenta aceste propuneri intr-un important discurs sustinut la Berlin, se va angaja totodata sa participe la un summit privind securitatea nucleara, la Haga, anul viitor, si sa organizeze un summit echivalent in ultimul an al presedintiei sale, in 2016.

Potrivit oficialului american, Obama este convins ca Statele Unite si aliatii lor vor putea mentine un nivel credibil al disuasiunii nucleare "reducand cu pana la o treime focoasele rachetelor nucleare strategice, sub nivelul (prevazut de) noul tratat START", scrie MEDIAFAX.

"Vom incerca sa negociem aceste reduceri cu Rusia, cu scopul de a continua sa depasim pozitii care au prevalat in timpul Razboiului Rece", a adaugat oficialul.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.