Presedintele sirian Bashar al-Assad a afirmat ca in Siria exista o "presiune populara" pentru deschiderea frontului din Golan cu Israelul, adaugand ca va candida la alegerile prezidentiale din 2014 "daca poporul vrea acest lucru", intr-un interviu acordat televiziunii Al-Manar.

"Exista o presiune populara clara pentru a deschide frontul rezistentei (impotriva Israelului) in Golan (...) Exista mai multi factori, (intre care) agresiunile israeliene repetate", a declarat el pentru televiziunea detinuta de Hezbollah, facand aluzie la raidurile israeliene asupra unor tinte militare din apropiere de Damasc in ultimele luni.

Platoul Golan a fost ocupat de Israel in 1967 si de la acea data nu mai sunt violente intre cele doua tari, care au ramas teoretic in stare de razboi. Incidente minore au avut loc in Golan de la inceputul conflictului din Siria, scrie MEDIAFAX.

In timp ce trupele regimului duc o batalie incrancenata impotriva rebelilor, Assad denunta "un razboi mondial condus impotriva Siriei si a politicii de rezistenta", o aluzie la axa Siria-Iran-Hezbollah impotriva Israelului. Dar, a adaugat el, "suntem foarte increzatori in victorie".

Presedintele sirian, caruia opozitia si occidentalii ii cer sa renunte la putere, a declarat ca nu va ezita sa se prezinte la alegerile prezidentiale din 2014, daca poporul vrea acest lucru.

"Aceasta problema va fi decisa la momentul dorit (...) daca simt ca exista o necesitate de a ma prezenta drept candidat si daca simt ca poporul vrea aceasta candidatura, nu voi ezita sa fac acest lucru", a declarat el. "Dar daca simt ca poporul sirian nu vrea (...), nu voi candida".

In ceea ce priveste proiectul de conferinta de pace supranumit Geneva 2, pe care rusii si americanii incearca sa il organizeze in iunie, el a declarat ca orice acord intre regimul sau si opozitie va fi supus unui "referendum".

Opozitia si occidentalii "sustin ca vor un Guvern de tranzitie, in care presedintele sa nu aiba niciun rol", a declarat el. Dar "prerogativele presedintelui sunt fixate prin Constitutie si presedintele nu isi poate abandona prerogativele".

Citeste si:
Cutremure în Turcia și Siria. Bilanțul catastrofei a depășit 34.000...
Cutremure în Turcia și Siria....

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.