Presedintele Statelor Unite Barack Obama a apreciat joi ca razboiul din Siria a ajuns intr-un punct "crucial" si a deblocat pentru rebeliunea siriana suma de zece milioane de dolari americani in cadrul unui ajutor umanitar si medical, deja anuntat de Kerry la sfarsitul lui februarie, relateaza AFP.

Presedintele Obama l-a primit pe secretarul general al ONU Ban Ki-moon in Biroul Oval, unde cei doi lideri au discutat despre Siria.

"In mod evident, criza umanitara se agraveaza, iar secretarul general Ban si eu insumi suntem de acord sa spunem ca ne aflam intr-un moment crucial, ca noi dam importanta unei tranzitii politice eficiente ce respecta drepturile tuturor sirienilor", a declarat Obama, potrivit MEDIAFAX.

El a pledat pentru ideea ca Statele Unite si Natiunile Unite "sa coopereze, nu doar pentru o solutionare completa a crizei, ci si pentru o ameliorare (a situatiei) populatiei siriene si (...) catre o tranzitie politica".

In privinta dosarului sirian, secretarul general al ONU a afirmat ca "a solicitat presedintelui Obama sa dovedeasca si sa exercite cea mai mare putere in colaborarea cu partenerii fundamentali din cadrul Consiliului de Securitate", divizat total de cateva luni intre occidentali, rusi si chinezi.

Inainte sa il primeasca pe Ban, Obama a dat un un memorandum prin care a ordonat guvernului sa aloce o suma de "pana la zece milioane de dolari pentru a furniza ajutor medical si alimentar Coalitiei siriene de opozitie si Consiliului Suprem Militar" sirian (CSM).

Aceasta asistenta directa neletala oferita rebeliunii - sub forma de truse medicale si ratii militare alimentare - a fost anuntata de catre secretarul de Stat american John Kerry, pe 28 februarie, in cadrul unei reuniuni internationale a "Prietenilor Siriei, la Roma. Valoarea ajutorului nu este cunoscuta, nici mecanismul prin care se va face finantarea.

Suma, "care poate ajunge la zece milioane de dolari (...), se va adauga celor 117 milioane de dolari acordati ca asistenta neletala Coalitiei siriene de opozitie", explica Caitlin Hayden, o purtatoare de cuvant a Consiliului pentru Securitate Nationala (NSC).

Citeste si:
Statele Unite „nu vor permite” Chinei să izoleze Taiwanul, afirmă...
Statele Unite „nu vor...

In plus, Statele Unite ofera Siriei, unde exista patru milioane de persoane deplasate in propria tara si 1,2 milioane de refugiati in tarile vecine, un ajutor umanitar in valoare de 385 de milioane de dolari.

Dar Statele Unite, asemeni altor tari occidentale, refuza sa furnizeze arme rebeliunii siriene, de teama ca acestea sa nu ajunga in posesia unor extremisti islamisti.

Totusi, in timpul unei audieri in Senat, senatorul democrat Robert Menendez, presedintele Comisiei pentru Afaceri Externe din aceasta camera, a apreciat ca "a venit timpul sa fie luata in calcul furnizarea unei anumite forme de ajutor militar pentru opozitie".

Secretarul de Stat adjunct pentru Orientul Mijlociu, Elizabeth Jones, i-a raspuns ca Washingtonul va continua sa favorizeze o "solutie politica" pentru Siria.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.