Doi eurodeputati conservatori germani au acuzat miercuri Guvernul roman de impiedicarea accesului Romaniei si Bulgariei in Schengen, contrazicand declaratiile Berlinului, potrivit caruia masurile celor doua tari in materie de justitie si coruptie sunt insuficiente.

Potrivit site-ului, europarlamentarul Manfred Weber, vicepresedintele Partidului Popular European (PPE), a laudat Bulgaria pentru pregatirea aderarii sale la Schengen, in pofida votului de veto al Germaniei, pe 7 martie, care a blocat aderarea celor doua state membre UE la spatiul Schengen.

Aderarea la Shengen s-a soldat cu un esec din cauza ca, in ultimii trei ani, Guvernul Romaniei s-a confruntat cu probleme constitutionale intr-un mod contraproductiv, a declarat Weber, potrivit site-ului. Romania si Bulgaria "sunt abordate la pachet, (iar) motivul pentru care nu a avut loc extinderea Schengen tine de Romania, ci nu de Bulgaria", a declarat vicepresedintele PPE in cursul unui eveniment public, la Bruxelles.

Insa Weber a subliniat, citat de site, ca socialistii din Bulgaria, la fel ca de oriunde altundeva, "fac promisiuni pe care nu le pot onora". "Atunci cand au castigat alegeri am vazut doar dezamagire. Atunci cand privim spre vecinul nostru, Franta, unde François Hollande a promis tot felul de lucruri, cresterea (economica) este in scadere, somajul este in crestere, datoria creste, iar toate acestea s-au intamplat dupa ce socialistii au ajuns la putere", a continuat el, potrivit MEDIAFAX.

Ministrul german de Interne Hans-Peter Friedrich a declarat recent ca Bulgaria si Romania nu indeplinesc criteriile de aderare la Schengen. Friedrich este un conservator din cadrul Uniunii Social-Crestine (CSU).

Atat Weber, car si Markus Ferber, ambii membri CSU ai Parlamentului European (PE), au dat vina pe Romania pentru esecul aderarii la Schengen, in aceasta conferinta, la Bruxelles.

Acest eveniment, "extrem de politizat", apreciaza Euractiv, organizat de filiala Hanns-Seidel-Stiftung la Bruxelles, l-a avut ca prinicipal invitat pe Tvetan Tvetanov, fostul premier al Bulgariei. Tvetanov este considerat "numarul doi" in ierarhia partidului GERB, condus de Boiko Borisov, care a demisionat la 20 februarie sub presiunea strazii, in urma unor proteste, uneori violente, provocate de valoarea prea mare a facturilor la energie electrica.

Citeste si:
Euractiv: România și Bulgaria au șanse mari să adere la Schengen,...
Euractiv: România și Bulgaria...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.