Perechea formata din jucatoarele romane de tenis Simona Halep si Irina Begu s-a calificat vineri in finala probei de dublu a turneului WTA de la Shenzhen (China), dotat cu premii totale de 626.750 dolari, dupa ce a trecut in semifinale de Ana Blinkova (Rusia)/Nicola Geuer (Germania), in trei seturi, 6-2, 6-7 (4), 10-6.

Begu si Halep s-au impus dupa o ora si 29 de minute si vor juca in ultimul act cu invingatoarele dintre cehoaicele Katerina Siniakova/Barbora Krejcikova, principalele favorite, si cuplul Lesley Kerkhove (Olanda)/Lidia Morozova (Belarus).

Romancele au dominat primul set, adjudecat cu 6-2, au inceput bine si actul secund, conducand cu 2-0, dar Blinkova si Geuer au revenit si au luat patru ghemuri la rand. Begu si Halep au avut un reviriment concretizat intr-o intoarcere a scorului, au avut 6-5, dar confruntarea a ajuns in tiebreak, unde Blinkova si Geuer au reusit sa se impuna cu 7-4.

In super tiebreak, adversarele au inceput mai bine, cu 3-0, dar a urmat o revenire de senzatie a romancelor, cu opt puncte consecutive (8-3), castigand cu 10-6.

Halep si Siniakova pot fi adversare de doua ori sambata, ele urmand sa se intalneasca in primul rand in finala de simplu, dupa ce Simona a trecut de Begu cu 6-1, 6-4, iar Siniakova a invins-o pe rusoaica Maria Sarapova cu 6-2, 3-6, 6-3.

Romancele si-au asigurat un cec de 13.544 dolari si 180 de puncte WTA pentru calificarea in finala.


Despre autor:

Clara Vacaru
Clara Văcaru a revenit in echipa 9am in anul 2022, după o pauză de doi ani. Pasionată de știri de când se știe, a terminat Facultatea de Jurnalism și lucrează în presă de peste 10 ani.
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Mai multe

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.