Arhiepiscopia Ortodoxa de Alba Iulia cerceteaza o serie de acuzatii de coruptie sexuala aduse preotului Cristian Pomohaci, care este si interpret de muzica populara si care slujeste intr-o comuna din judetul Mures, acesta fiind acuzat ca i-ar fi propus unui adolescent de 17 ani sa intretina relatii sexuale, o inregistrare cu o presupusa discutie intre acesta si baiat fiind postata pe internet.

Conducerea Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia s-a sesizat dupa ce pe internet a aparut o inregistrare audio de aproximativ 22 de minute care ar fi o posibila discutie intre preotul Cristian Pomohaci, care este si un cunoscut interpret de muzica populara, si un adolescent de 17 ani caruia preotul i-ar face avansuri sexuale si i-ar propune sa intretina raporturi sexuale in schimbul promisiunii unor sume de bani, scrie News.ro.

In inregistrarea respectiva, un barbat, care se presupune ca ar fi preotul Pomohaci, vorbeste cu un tanar caruia ii spune ca este "prea sensibil”, ca este "un barbat frumos” si ii cere sa ii arate organul sexual pe care il denumeste "ciocan” dar totodata ii propune sa intretina relatii sexuale cu promisiunea ca va fi "remunerat” pentru asta.

Cazul a fost preluat de presa locala, dar si pe retele de socializare astfel incat Arhiepiscopia Ortodoxa de Alba Iulia s-a sesizat si a deschis o ancheta interna verificand daca acuzatiile care i se aduc preotului Cristian Pomohaci sunt reale si anuntand ca doreste sa ia masuri in acest caz.

Preotul Cristian Pomohaci ar putea fi caterisit

Arhiepiscopul ortodox de Alba Iulia, IPS Irineu, a transmis public un punct de vedere in care precizeaza ca Cristian Pomohaci risca caterisirea, precizand ca preotul a mai fost iertat in urma cu aproximativ patru ani pentru alte abateri oferindu-i-se insa atunci o sansa pentru a se indrepta.

"Eu sunt tare suparat pe acest preot care imi produce suferinta de mai mult de patru ani. El are foarte multe abateri si, desi a promis ca se indreapta, nu s-a tinut de cuvant. Aveam dosarul pregatit pentru caterisirea lui Pomohaci, dar nu ne-am grabit pentru ca am crezut ca se indreapta. Ce a facut el, ma refer auzind inregistrarea, este un mare pacat, foarte mare pacat. Un preot care face asa ceva se face vinovat de cadere din har si nu mai este vrednic de haina preoteasca si sa slujeasca la masa Sfantului Altar sau sa invoce Duhul Sfant”, a transmis IPS Irineu.

Preotul Cristian Pomohaci este paroh in localitate Mosuni, din judetul Mures, preotul fiind extrem de cunoscut mai ales ca interpret de folclor si cantece religioase. El a fost acuzat si de practici neacceptate de Biserica Ortodoxa precum exorcizarea, iar in 2013 preotul a primit canon sa mearga o perioada la Manastirea Afteia pentru a se cai pentru faptele sale.

Citeste si:
Două fete de 13 și de 16 ani au murit într-un accident, în județul...
Două fete de 13 și de 16 ani...

Practic la acea data Arhiepiscopia Ortodoxa de Alba Iulia i-a dat o pedeapsa religioasa preotului si un ultim avertisment, fiind totodata pus sa aleaga intre preotie si aparitiile in showbiz. La acea data, potrivit reprezentantilor Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia, s-a luat in calcul si masura drastica de caterisire (excludere din preotie si interzicerea dreptului de a sluji - n.r.) a lui Cristian Pomohaci daca nu se va indrepta.


Despre autor:

Clara Vacaru
Clara Văcaru a revenit in echipa 9am in anul 2022, după o pauză de doi ani. Pasionată de știri de când se știe, a terminat Facultatea de Jurnalism și lucrează în presă de peste 10 ani.
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Mai multe

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.