Geniul din in domeniul fizicii, care de-a lungul timpului a facut descoperiri revolutionare cu privire la cosmos, gauri negre si alte aspecte neexplorate ale universului in care traim, a acordat un interviu in cadrul show-ului ''Larry King Now''.

In ciuda faptului ca acorda rar interviuri, celebrul astrofizician i-a explicat prezentatorului ca mereu se intreaba de ce exista totul si toate in primul rand, relateaza Huffington Post.

''De ce universul si celelate legi ale naturii exista? Sunt ele necesare?'', s-a intrebat Hawking, adaugand: ''Intr-un anumit sens ele exista pentru ca altfel noi nu am mai fi aici intrebandu-ne. Dar exista un motiv mai intemeiat?''.

Se remarca insa o mica diferenta fata de ceea ce a declarat Hawking in 2012, cand revista New Scientist l-a intrebat la ce se gandeste toata ziua, moment in care a raspuns ''Femeile sunt un complet mister'', scrie descopera.ro.

Hawking a fost intervievat din Insulele Canare, unde a fost premiat in timpul Festivalului Starmus, iar acesta a atentionat omenirea cu privire la amenintarea inteligentei artificiale, scrie mediafax.

,,Nu cred ca noile descoperiri in cazul inteligentei artificiale vor fi benefice. In momentul in care masinariile vor putea evolua singure, nu vom putea sti sigur daca obiectivele lor vor fi aceleasi cu ale noastre'', a declarat astrofizicianul.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.