Oamenii de stiinta japonezi au anuntat ca s-au apropiat foarte mult de momentul in care vor obtine in laborator rinichi complet functionali, dupa ce primele teste realizate pe animale au furnizat rezultate promitatoare, informeaza bbc.com.

Atunci cand au fost transplantati in organismele unor soareci si porci, rinichii creati in laborator au functionat in mod corect, producand urina, la fel ca organele naturale pe care le-au inlocuit.

Eliminarea urinei din organism a reprezentat una dintre problemele majore cu care s-au confruntat "prototipurile" precedente, care s-au umflat sub presiunea lichidului acumulat si apoi s-au blocat. Cercetatorii japonezi au remediat aceasta problema, "cultivand" in laborator un tip special de rinichi care beneficiaza de o retea suplimentara de canale de eliminare a urinei, se afirma intr-un articol publicat in Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS).

Desi primele teste pe oameni vor fi realizate abia peste cativa ani, studiul savantilor niponi a netezit calea catre realizarea obiectivului suprem al unor astfel de cercetari stiintifice - crearea in laborator a unor organe pentru a fi transplantate in corpurile unor pacienti umani.

In Marea Britanie, peste 6.000 de persoane se afla pe listele de asteptare in vederea unui transplant de rinichi. Insa, din cauza numarului redus de donatori, mai putin de 3.000 de operatii de transplant sunt realizate in fiecare an.

Peste 350 de persoane mor in fiecare an, aproape o persoana pe zi, asteptand sa primeasca un rinichi. Rinichii obtinuti in laborator cu ajutorul celulelor susa umane ar putea sa rezolve aceasta problema, scrie MEDIAFAX.

Studiul realizat de cercetatorii de la Facultatea de medicina din cadrul Universitatii Jikei din Tokyo, coordonati de profesorul Takashi Yokoo, a utilizat tot o metoda bazata pe celule susa, dar, in loc sa creeze in laborator doar un rinichi pentru animalul gazda, savantii niponi au creat in laborator si tuburile de drenare a urinei, alaturi de vezici pentru a colecta urina.

Atunci cand au conectat aceste organe la vezica urinara a animalului, sistemul excretor al acestuia a functionat. Urina a trecut cu bine din rinichiul transplantat in vezica transplantata si apoi in vezica urinara a soarecelui operat. Organul transplantat era inca functional atunci cand animalele operate au fost verificate din nou de medici, dupa opt saptamani. Apoi, savantii niponi au repetat procedura pe mamifere mai mari - un porc - si au obtinut acelasi rezultat.

Citeste si:
Rezultate BAC 2023. Au fost publicate notele la Bacalaureat 2023 pe...
Rezultate BAC 2023. Au fost...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.