Cea mai mare proprietate privata de pe piata imobiliara mondiala, fosta resedinta oficiala a doi papi, care include un castel medieval aflat in Toscana si peste 100 de camere, a fost pusa in vanzare pentru suma de 28 de milioane de euro, informeaza dailymail.co.uk.

Castelul, construit pe o proprietate de peste 600 de hectare, se afla la est de orasul italian Siena si este inconjurat de plantatii de vita-de-vie, paduri, terenuri cultivate cu floarea soarelui si mai multe cladiri cu specific agricol. Construit in secolul al XII-lea, acesta este unul dintre putinele castele medievale din Europa care au ramas intacte pana in zilele noastre si a fost in trecut resedinta oficiala a papilor Pius al II-lea si Pius al III-lea.

Resedinta, ai carei proprietari actuali nu doresc sa isi divulge identitatea - si nici numele castelului -, este pusa in vanzare de Sotheby's International cu pretul de 28 milioane de euro. Desi nu se cunoaste numele primului proprietar si nici cel al persoanei care a ordonat construirea castelului, acesta a ramas in proprietatea unei proeminente familii italiene vreme de mai multe secole, scrie MEDIAFAX.

Familia Piccolomini a locuit pe acea proprietate, cu intermitente, incepand din secolul al XV-lea. Doi dintre cei mai notabili membri ai familiei Piccolomini, Enea Silvio Piccolomini si Francesco Piccolomini, au devenit liderii Bisericii Catolice si si-au luat numele papale Pius al II-lea si Pius al III-lea. Potrivit presei italiene, averea familiei Piccolomini a fost obtinuta in principal din comert. Dupa mai multe generatii, castelul si-a schimbat proprietarul in jurul anului 1920. Acel proprietar a ramas la randul sau anonim, iar proprietatea a fost din nou vanduta in anii '80.

De atunci, castelul a ramas in posesia actualului proprietar, care nu a dezvaluit motivul pentru care doreste sa il puna in vanzare.

Cele mai multe dintre cele 100 de dormitoare de pe aceasta proprietate au fost amenajate insa in cladirile din jurul castelului. Acestea sunt inchiriate ca spatii de cazare, iar podgoriile cu vita-de-vie si restaurantele din apropiere atrag numerosi turisti.

Citeste si:
Poliția a fost chemată la reședința prințului Harry de 9 ori în 9 luni
Poliția a fost chemată la...

Castelul in sine are doar 10 dormitoare, foarte mari, alaturi de mai multe sali de baie, un atelier de pictura si o sufragerie impresionanta.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.