Cercetarea specialistilor francezi a dezvaluit si mecanismul prin care floricelele sar cand se desfac si modul in care este produs sunetul specific in momentul in care vaporii de apa din interior sunt eliberati brusc. Rezultatele studiului apar in revista Royal Society Interface. Intregul proces de producere a unei floricele de porumb, de la explozia bobului la momentul in care sare si la cel al "infloririi", dureaza cateva sutimi de secunda.

Fizicienii Emmanuel Virot si Alexandre Ponomarenko au studiat pe indelete fiecare stadiu, pentru a intelege ce se intampla din punct de vedere stiintific. Cercetatorii au folosit camere video de mare viteza, care inregistreaza 2.900 de cadre pe secunda, cu care au filmat boabele de porumb care erau incalzite intr-un cuptor. Fizicienii au crescut temperatura treptat, cu cate zece grade, pe durata a cinci minute.
Umezeala din interiorul boabelor de porumb a inceput sa se transforme in aburi in momentul in care temperatura a trecut de 100 de grade Celsius, dar, cand a ajuns la 180 de grade Celsius, presiunea din interiorul boabelor de porumb a crescut foarte mult, depasind de zece ori valoarea presiunii atmosferice inregistrate la nivelul marii.

Din cauza presiunii exercitate, coaja exterioara a boabelor crapa, iar interiorul bogat in amidon creste in volum. La 170 de grade Celsius, doar 34% dintre boabele de porumb au pocnit, dar, la 180 de grade, 96% dintre boabe s-au transformat in floricele. "Am descoperit ca temperatura critica este de circa 180 de grade Celsius, indiferent de forma si marimea bobului de porumb", a declarat Emmanuel Virot, de la École Polytechnique din Paris.

Citeste si:

Cercetatorii si-au indreptat atentia asupra modului in care boabele de porumb sar in momentul in care se transforma in floricele. Primul lucru care apare dupa craparea exteriorului este o structura ca un membru, pe care cercetatorii au numit-o "picior". Energia din interiorul bobului fierbinte este transmisa acestui picior din amidon, care apasa peretele fierbinte al vasului in care se pregatesc floricelele, trimitand bobul de porumb in aer, de la cativa milimetri la cativa centimetri inaltime, scrie MEDIAFAX.

Studiul a mai descris si sunetul caracteristic facut in momentul prepararii floricelelor de porumb. Cercetatorii au descoperit ca acesta nu este legat de "sariturile" floricelelor, pentru ca apare mai devreme. Expertii au ajuns la concluzia ca sunetul este produs, cel mai probabil, de eliberarea brusca a aburului sub presiune din interiorul boabelor. In plus, dupa ce porumbul explodeaza, o scadere brusca a presiunii transforma cavitatile din interiorul boabelor in cutii de rezonanta acustica.