Un medicament experimental contra cancerului de san, Palbociclib, va intra, in Statele Unite ale Americii, intr-o procedura accelerata de testare, ultima inainte de posibila lansare pe piata.

Agentia americana pentru medicamente (FDA) a decis sa acorde Palbociclib "o testare prioritara", a anuntat Pfizer, compania farmaceutica ce detine produsul, intr-un comunicat. Decizia FDA inseamna ca analizarea in vederea aprobarii acestui tratament va doar sase luni, nu 10 luni cum ar fi fost in mod obisnuit, verdictul agentiei americane pentru medicamente fiind asteptat pe 13 aprilie 2015.

In aprilie anul acesta, Pfizer a anuntat ca un test clinic a aratat ca Palbociclib incetineste dezvoltarea cancerului de san in stadiu avansat. Administrat impreuna cu un alt medicament anti-canceros aflat deja pe piata, letrozol (comercializat sub numele Femara, n.r.), tratamentul experimental al Pfizer a dus la stoparea dezvoltarii tumorilor canceroase timp de 20 de luni, in medie.

Potrivit analistilor citati de AFP, noul medicament ar putea genera vanzari de peste 4 miliarde de dolari pe an, incepand din 2020.

Pfizer, care a pierdut titlul de companie farmaceutica numarul unu la nivel mondial, in favoarea elvetienilor de la Novartis, este in cautarea unui nou mod de a creste. Cea mai mare parte a medicamentelor sale, responsabile de vanzari de un miliard de dolari pe an, in medie, vor intra in domeniul public in urmatorii trei ani (dreptul exclusiv de a produce un anumit medicament nu va mai apartine Pfizer, n.r).

Compania farmaceutica mizeaza pe domeniul oncologic, imunoterapie si pe cresterea externa cu ajutorul achizitiilor pentru a se relansa.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.