Sonda americana Maven, primul vehicul spatial conceput pentru a descifra misterul disparitiei unei mari parti a atmosferei martiene in trecutul acestei planete, va ajunge luni dimineata pe orbita lui Marte, a anuntat miercuri NASA, citata de AFP.

Sonda Maven (Mars Atmosphere and Volatile Evolution) se va plasa pe orbita martiana luni, 22 septembrie, la ora 01.50 GMT, la capatul unei calatorii de 10 luni, in care a parcurs 711 milioane de kilometri.

"Pana in prezent, totul merge bine in ceea ce priveste functionarea sondei si a instrumentelor sale", a declarat David Mitchell, cercetator la Centrul Goddard pentru zboruri spatiale din cadrul NASA, coordonatorul misiunii Maven, scrie MEDIAFAX.

Dupa ce va ajunge pe orbita provizorie, sonda va intra intr-o perioada de cinci saptamani de calibrare a instrumentelor sale. Ea se va plasa apoi pe o orbita eliptica definitiva de patru ore si jumatate, care ii va permite sa efectueze observatii de la toate latitudinile, in toate straturile din atmosfera inalta martiana, la altitudini cuprinse intre 150 kilometri si 6.000 kilometri.

"Misiunea Maven va incerca sa raspunda intrebarilor pe care ni le punem in legatura cu disparitia apei care se gasea pe Marte intr-un trecut indepartat si a dioxidului de carbon", a explicat Bruce Jakosky, cercetator la Universitatea Colorado, responsabil stiintific al misiunii Maven.

"Acestea sunt intrebari importante pentru a intelege istoria planetei Marte, clima sa si posibilitatea existentei - cel putin - a unei vieti microbiene", a adaugat el.

"Atunci cand apa curgea din abundenta pe Marte - asa cum o arata numeroase indicii -, planeta trebuia sa aiba o atmosfera mai densa, care producea gaze cu efect de sera, care ii permiteau sa fie mai calda", a subliniat acelasi cercetator american. Analizand dinamica actuala a atmosferei martiene inalte, oamenii de stiinta vor putea sa inteleaga mai bine schimbarile petrecute de-a lungul timpului.

Citeste si:
Descoperă lumea: 16 motive pentru care India pare a fi o altă planetă
Descoperă lumea: 16 motive...

Maven, o misiune spatiala care a costat 671 de milioane de dolari, este inzestrata cu opt instrumente, dintre care un spectrometru de masa care determina structurile moleculare ale gazelor atmosferice si senzorul SWEA (Solar Wind Electron Analyser), dezvoltat de Institutul francez de cercetari in astrofizica cu scopul de a analiza vanturile solare. Sonda spatiala Maven, cu o greutate de 2,45 tone, a fost lansata pe 18 noiembrie 2013 de la baza spatiala Cape Canaveral din statul american Florida.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.