NASA a lansat, miercuri dimineata, primul sau satelit care va masura nivelul de dioxid de carbon (CO2) din atmosfera, acesta fiind principalul gaz cu efect de sera care contribuie la incalzirea climatica.

Lansarea a avut loc cu o intarziere de 24 de ore. Racheta Delta 2 a companiei United Launch Alliance, care a transportat satelitul OCO-2 (Orbiting Carbon Observatory-2), a fost lansata miercuri, la ora 9.56 GMT, de la baza aeriana din Vandenberg, din statul american California.

Programata initial pentru marti, lansarea a fost anulata in ultimul minut din cauza unei defectiuni la o valva din sistemul de scurgere a apei de pe rampa de lansare.

Satelitul s-a desprins de racheta la o ora de la lansare. OCO-2 este similar OCO-1, satelitul care a fost distrus in timpul lansarii de februarie 2009.

Satelitul se va plasa pe o orbita aflata la 705 kilometri altitudine, iar misiunea sa este prevazuta sa dureze cel putin doi ani.

Satelitul va furniza informatii despre emisiile de dioxid de carbon naturale si provocate de activitatile umane, dar si despre "puturile de carbon" - oceanele si padurile care absorb acest gaz, al carui nivel in atmosfera este cel mai ridicat in ultimii 800.000 de ani.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.