Imunoterapia, care a obtinut succese remarcabile in ultimii ani, in batalia impotriva melanomului, a fost prezentata, la Congresul mondial de oncologie de la Chicago, ca un tratament revolutionar ce ofera, de asemenea, o speranta de vindecare a altor forme de cancer greu de tratat.

Imunoterapia reprezinta o noua abordare, bazata pe stimularea sistemului imunitar al pacientului, care astfel, incepe sa atace tumorile canceroase.

"Aspectul genial al acestei abordari consta in faptul ca este mai selectiva si ca produce remisii durabile, nu numai in randul unui numar restrans de pacienti, ci si in cazul unui grup mai mare, care sufera de metastaze de melanom, fapt care este cu adevarat revolutionar", a declarat luni Steven O'Day, profesor asistent de medicina la Universitatea din California de Sud, conform MEDIAFAX.

El a vorbit despre rezultatele ultimelor teste clinice in imunoterapie, prezentate la conferinta anuala a American Society of Clinical Oncology (ASCO), ce a avut loc intre 30 mai - 3 iunie, la Chicago.

Conform unui studiu publicat la sfarsitul anului 2013, 40% dintre bolnavii afectati de melanom invaziv tratati prin imunoterapie nu au mai manifestat niciun simptom al bolii timp de sapte ani. Cele trei teste clinice promitatoare prezentate luni ar putea permite cresterea cazurilor de remisie a bolii.

"Pentru prima oara (datorita acestei terapii, n.r.), vedem progrese semnificative impotriva altor tipuri de cancer, care prezinta tumori foarte greu de tratat", a adaugat Steven O'Day.

Astfel, unul dintre testele clinice a relevat o remisie fara precedent in cazul a doua tinere cu cancer metastazat al colului uterin, dupa o imunoterapie care a tintit papilomavirusul (HPVI) din tumoare. Peste 70% dintre formele de cancer uterin sunt provocate de o infectie cu acest virus, in urma contactului sexual.

Prima pacienta nu a mai prezentat nicio urma a cancerului de peste doi ani, iar a doua, de un an.

Un alt test clinic de faza 1 arata o eficienta si mai sporita prin combinarea a doua tipuri de anticorpi, Yervoy si Nivolumab, produsi de laboratorul american Bristol Meyers Squibbs. Acest cocktail a permis o supravietuire fara precedent de trei ani si jumatate, in cazul bolnavilor de cancer metastazat, care nu mai putea fi operat.

Citeste si:
Joe Biden a cerut Congresului alte 20 miliarde de dolari pentru...
Joe Biden a cerut Congresului...

Aprobat in 2011 de Agentia americana a alimentelor si medicamentelor (FDA), anticorpul Yervoy sau ipilimumab a stat la baza primei imunoterapii care a prelungit in mod semnificativ supravietuirea bolnavilor cu melanom avansat, forma cea mai letala a cancerului de piele. Aceasta molecula stimuleaza sistemul imunitar blocand activitatea unei proteine denumite CTLA-4, care este folosita de celulele canceroase pentru a dejuca imunitatea organismului.

Le Nivolumab, care este o noua clasa de medicamente, tinteste alta proteina a celulelor imunitare, denumita PD-1 (Programmed Death receptor), care s-a dovedit extrem de promitatoare, nu doar impotriva melanomului, ci si impotriva formelor de cancer avansat al plamanilor si rinichilor.

Testele clinice de faza 1 prezentate in 2012 de compania Bristol-Myers in cadrul conferintei ASCO au aratat ca Nivolumab a redus, de asemenea, tumorile in cazul a 27% dintre pacientii cu cancer la rinichi si in cazul a 18% dintre pacientii cu cancer pulmonar avansat.

Citeste si:
Un nou studiu sugereaza ca o gena anticancer ar putea alimenta...
Un nou studiu sugereaza ca o...

Aceste rezultate au declansat o competitie in randul marilor companii farmaceutice pentru a pune la punct o molecula capabila sa blocheze proteina PD-1 din sistemul imunitar.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.