Ministrul egiptean al Antichitatilor a anuntat, joi, descoperirea in orasul antic Luxor a unei mumii vechi de 3.600 de ani, in interiorul unui sarcofag din lemn decorat cu desene ce reprezinta pene de pasari.

Descoperit de o echipa de arheologi spanioli, sarcofagul, care are o lungime de doi metri si o latime de 50 de centimetri, se afla intr-o stare de conservare buna, iar culorile sale sunt inca vii, potrivit comunicatului emis de ministerul egiptean.

Un sarcofag decorat cu pene de pasari reprezinta o descoperire foarte rara, a precizat ministrul Mohamen Ibrahim.

"Sarcofagul dateaza din timpul dinastiei a XVII-a (1.600 i.e.n.)", a explicat directorul departamentului pentru perioada faraonica din Ministerul Culturii, Ali el-Asfar.

"Ar putea apartine unui om de stat important, dupa cate am dedus din analiza preliminara a sarcofagului si a inscriptiilor sale", a adaugat el, scrie MEDIAFAX.

Sarcofagul poarta inscriptii hieroglife realizate cu scopul de a facilita calatoria in lumea mortilor, potrivit credintelor din perioada faraonica. Penele desenate o simbolizeaza pe Maat, zeita egipteana a dreptatii, care cantarea inimile mortilor cu o balanta, comparandu-le greutatea cu aceea a unei pene, pentru a determina statutul fiecarui decedat in lumea mortilor.

Descoperirea a avut loc intr-un vechi sit funerar de pe malul occidental al complexului Luxor, in apropiere de un mormant al administratorului depozitelor reginei Hatsepsut, membra a dinastiei a XVIII-a, care a domnit in Egipt din 1502 i.e.n. pana in 1482 i.e.n.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.