Astronautii rusi au reusit sa obtina legume proaspete in cadrul unui program de gradinarit implementat la bordul Statiei Spatiale Internationale (ISS).

Incantati de rezultatul experimentului lor, astronautii de la bordul ISS au precizat ca legumele obtinute la bordul statiei sunt perfect comestibile. "Studiul nostru despre cultura de mazare este foarte promitator", au afirmat ei.

Astronautii de pe ISS au reusit de altfel sa cultive cu succes si legume japoneze si grau pitic, ale caror seminte sunt de o calitate excelenta, a precizat Margarita Levinskikh, cercetatoare la Institutul de cercetari biomedicale, afiliat Academiei de Stiinte din Moscova, scrie MEDIAFAX.

Astronautii rusi spera sa cultive anul viitor orez, tomate si ardei gras in sera amenajata la bordul ISS. Aceasta trebuie insa sa suporte cateva mici reparatii inainte de a fi operationala, potrivit agentiei de presa RIA Novosti.

Astfel de culturi vor completa alimentatia astronautilor in timpul misiunilor spatiale. Cercetatorii vor sa vada, totodata, daca planetele de pe ISS suporta modificari de ordin genetic in spatiu.

In prezent, ISS este aprovizionata cu alimente produse pe Terra. In urma cu cateva saptamani, un vehicul spatial de tip cargo s-a conectat la ISS la bordul careia a transportat o incarcatura de 1.300 de kilograme de provizii pentru rezidentii statiei. Alimente, imbracaminte, cadouri de Craciun trimise de familiile astronautilor, dar si furnici (pentru un studiu), au facut parte din acea incarcatura.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.