Procesul prin care copiii devin obezi incepe inca de la gradinita, potrivit unei cercetari publicate, miercuri, in revista americana New England Journal of Medicine, iar la varsta de 14 ani, mai mult de jumatate dintre participantii la studiu erau obezi de cel putin 5 ani.

De asemenea, studiul arata ca riscul de a deveni obezi pana in clasa a patra este de patru ori mai mare in randul copiilor care au fost supraponderali la gradinita decat aceia care au avut o greutate normala.

"Daca tendintele in incidenta obezitatii sunt bine stabilite, noi stim foarte putine despre copiii care devin obezi si la ce varsta", a explicat Solveig Cunningham, profesor asistent la Facultatea de Sanatate Publica de la Universté Emory, autorul principal al acestei cercetari, scrie mediafax.

Cercetatorii au analizat datele provenite de la un sondaj realizat in randul copiilor de la gradinite intre 1998 si 1999. Acest sondaj reprezinta un esantion al tuturor copiilor inscrisi la gradinite in aceasta perioada in Statele Unite ale Americii, ceea ce inseamna aproximativ 3,8 milioane, precizeaza autorii.

"Examinand incidenta obezitatii la aceste varste fragede si evolutia sa am putea sa ne informam despre natura acestei epidemii, varsta cu cea mai mare vulnerabilitate si grupurile care intampina cele mai mari rsicuri de a deveni obeze", a declarat profesorul Cunningham.

Studiul a aratat ca peste 12,4% dintre copiii americani de la gradinita erau obezi si 14,9 supraponderali, potrivit autorilor care s-au bazat pe indicele de masa corporala infantila stabilita de Centrul Federal de Control si Prevenire a Maladiilor (CDC).

Rata de obezitate a fost cu pana la 20,8% mai mare in randul copiiilor cu varsta medie de 14,1 ani.

Incidenta obezitatii a fost mai mare la 14 ani, in randul copiilor de culoare (17%), urmati de hispanici (14%). Rata obezitatii a fost de doar 10% in randul copiilor caucazieni si cei din alte rase.

Citeste si:
Studiu Infografic: Profilul clienților sistemelor fotovoltaice în...
Studiu Infografic: Profilul...

Totodata, 20% dintre copiii care faceau parte din familii foarte bogate au avut cea mai mica incidenta a obezitatii la gradinita comparativ cu cei din celelalte grupuri socio-economice, porivit studiului.

La toti copiii cu varstele intre 5 si 14 ani, incidenta obezitatii era mai ridicata (25,8%), decat in randul copiilor care faceau parte din familiile cele mai sarace din grup.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.