Un dispozitiv portabil care trateaza migrenele prin trimiterea de impulsuri electrice catre creier a fost aprobat de Institutul national de sanatate din Marea Britanie.

Dispozitivul magnetic de stimulare transcraniana functioneaza pe baza trimiterii unui impuls electric in zona afectata de migrena, cu ajutorul unei singure apasari pe un buton.

In testul de control, dispozitivul a fost evaluat pe 164 de pacienti cu migrena. Pentru 39 % dintre participantii la test, efectul s-a facut simtit dupa doua ore de la trimiterea impulsurilor electrice. Pentru 29% dintre acestia, efectele benefice au fost resimtite si la o zi dupa tratament, iar, pentru 27% dintre pacienti, tratamentul cu impulsuri electrice a avut efect chiar si la 48 de ore de la administrarea acestuia, scrie MEDIAFAX.

Intr-un studiu separat, trei sferturi din pacientii cu migrena supusi in mod repetat stimularii transcraniene cu ajutorul dispozitivului magnetic au beneficiat de o reducere a frecventei atacurilor, care s-a manifestat chiar si in cazul persoanelor cu forma cronica a bolii.

De marimea si greutatea unui uscator de par, dispozitivul este pozitionat la ceafa, odata cu primul simptom de migrena. Printr-o apasare pe buton, acesta trimite doua impulsuri electrice, care scurtcircuiteaza "furtuna electrica" din creier, responsabila pentru durerea ascutita si vederea incetosata, simptome asociate cu migrenele.

Dispozitivul se poate dovedi extrem de util pentru persoanele care nu se pot trata de migrena prin metodele conventionale, de exemplu, pentru femeile insarcinate.

"Stimularea magnetica transcraniana (...) este un exemplu extraordinar pentru cercetarea clinica si de laborator, punand la dispozitie o imbunatatire reala a tratamentului migrenei, care este in acelasi timp eficient si foarte bine tolerat", a declarat profesorul Peter Goadsby, directorul Asociatiei pentru studiul migrenelor din Marea Britanie.

Citeste si:
Noul dispozitiv ce poate aduce plus valoare în stilul de viață
Noul dispozitiv ce poate...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.