Un barbat din Marea Britanie a intrat in Cartea Recordurilor Guinness, marti, dupa ce a fost desemnat cel mai longeviv pacient care a suportat un transplant de inima.

Britanicul John McCafferty, in varsta de 71 de ani, a doborat astfel precedentul record - 30 de ani, 11 luni si 10 zile - stabilit de un barbat american, care a decedat in 2009, scrie MEDIAFAX.

Medicii i-au spus lui John McCafferty ca mai avea doar cinci ani de trait atunci cand a suportat acea interventie chirurgicala care i-a salvat viata, la Harefield Hospital din comitatul Middlesex, in urma cu 31 de ani.

El spune ca recordul sau ar trebui sa ofere speranta celorlalti pacienti aflati pe lista de asteptare pentru un transplant.

John McCafferty, originar din Newport Pagnell din comitatul Buckinghamshire, a declarat: "As vrea ca acest record mondial sa reprezinte o sursa de inspiratie pentru orice persoana care asteapta un transplant de inima si pentru toti aceia care, ca si mine, au fost suficient de norocosi pentru a primi o inima noua".

"Sfatul meu este acesta: fiti mereu optimisti, priviti spre viitor cu o atitudine pozitiva si, desigur, respectati sfaturile medicilor", a adaugat el.

John McCafferty a primit o noua inima pe 20 octombrie 1982 in timpul unei interventii chirurgicale care a fost coordonata de renumitul medic chirurg Magdi Yacoub.

El fusese diagnosticat, la varsta de 39 de ani, cu cardiomiopatie dilatativa - una dintre cauzele obisnuite ale insuficientei cardiace. Afectiunea duce la aparitia unor cicatrice in peretii inimii si avariaza muschii cardiaci, facand ca inima sa devina mai slaba si mai dilatata, impiedicand-o astfel sa pompeze sangele intr-un mod eficient.

Prima operatie reusita de transplant de inima a fost realizata in Africa de Sud in anul 1967 de profesorul Christiaan Neethling Barnard si o echipa de 30 de medici, la Spitalul Groote Schuur din Cape Town. Pacientul, Louis Washkansky, a supravietuit timp de 18 zile cu noua sa inima.

Citeste si:
Ministru britanic: Vladimir Putin e un „om într-o cușcă pe care...
Ministru britanic: Vladimir...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.