Utilizarea imunoterapiei anticancer este cea mai semnificativa descoperire stiintifica din 2013, potrivit clasamentului anual al celor mai importante 10 descoperiri ale anului, alcatuit de prestigioasa revista americana Science.

Cercetarile asupra cancerului au avut parte de un moment spectaculos in acest an, atunci cand imunoterapia, o tehnica aflata in dezvoltare de mai multe decenii, si-a dezvaluit in final potentialul terapeutic, afirma responsabilii editoriali ai revistei Science, in cel mai recent numar al acestei publicatii, aparut pe 20 decembrie.

Mai multe teste clinice de imunoterapie - un tratament care actioneaza asupra sistemului imunitar, in special asupra limfocitelor T pentru ca acestea sa atace tumorile - s-au dovedit foarte promitatoare, mai ales asupra cancerelor agresive precum melanomul sau atunci cand celelalte terapii au esuat, scrie MEDIAFAX.

"In acest an, promisiunea uriasa pe care o reprezinta imunoterapia cancerului lasa putin loc pentru dubii", chiar daca trebuie inca sa ramanem prudenti, tinand cont de numarul mic de pacienti tratati, a declarat Tim Appenzeller, redactorul-sef al revistei Science. El a subliniat, totodata, faptul ca "un numar mare de medici oncologi sunt de acum convinsi ca au asistat la o descoperire importanta in tratamentul cancerului".

Multe dintre progresele facute in domeniul imunoterapiei anticancer au inceput odata cu descoperirea facuta, la sfarsitul anilor '80, de cercetatorii francezi a unui receptor de pe celulele T care le impiedica pe acestea sa atace tumorile canceroase cu toata forta de care sunt capabile. Experimentele pe soareci au aratat ca, prin neutralizarea acestui receptor, celulele-cheie ale sistemului imunitar reduc considerabil tumorile canceroase la aceste animale.

Mai recent, in 2006, cercetatorii japonezi au identificat un nou receptor ce franeaza actiunea anticancer a celulelor imunitare si primele teste clinice pe pacienti umani sunt promitatoare, reaminteste revista Science.

In 2011, modificarea genetica a celulelor T cu scopul de a le programa pentru a distruge tumorile a generat o mare doza de entuziasm in comunitatea medicala si face obiectul unui numar mare de teste clinice pe pacienti diagnosticati cu leucemie.

Citeste si:
Misteriosul sarcofag de plumb descoperit în catedrala Notre-Dame va...
Misteriosul sarcofag de plumb...

Semn al importantului potential pe care il are imunoterapia, multe laboratoare farmaceutice investesc de acum sume importante in aceasta noua abordare in tratamentul anticancer, dupa ce au ignorat-o vreme de multi ani, afirma revista Science.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.