Presa chineza a salutat, luni, "succesul total" al misiunii Chang'e-3 si a publicat primele fotografii realizate de roverul spatial Iepurele de jad, in care se observa amprentele lasate pe solul lunar de cele sase roti ale vehiculului.

China, tara cu cea mai mare populatie din lume, a reusit, weekendul trecut, doua realizari tehnologice majore, la doar cateva ore una de cealalta - aselenizarea sondei Chang'e-3 si debarcarea pe Luna a roverului Iepurele de jad.

Vehiculul cu sase roti, care are o masa de 120 de kilograme, si-a intins panourile solare in Golful curcubeului, o zona lunara inca neexplorata, potrivit Administratiei spatiale chineze. Aceasta zona ofera conditii favorabile in privinta expunerii la Soare si in privinta posibilitatilor de comunicare cu Terra, scrie MEDIAFAX.

Roverul teleghidat, conceput pentru a rezista la diferente de temperatura de 300 de grade Celsius, a realizat o fotografie a modulului de aterizare al sondei Chang'e-3, fixat pe solul lunar cu patru suporturi telescopice.

Acest modul a reusit sa coboare, sambata, pe satelitul natural al Terrei, dupa ce si-a pornit, pentru a-si incetini coborarea, motoarele cu propulsie inversata. Evenimentul a fost transmis la televiziunea chineza.

China a devenit astfel a treia tara din lume si prima tara din Asia care a reusit o aselenizare lenta. Sonda a debarcat pe luna roverul de explorare Iepurele de jad, care a devenit astfel functional.

Iepurele de jad va efectua analize stiintifice ale solului lunar si observatii prin telescop, trimitand pe Terra imagini in 3D cu satelitul sau natural. Roverul va fi operational timp de trei luni, perioada in care se va deplasa cu o viteza maxima de 200 de metri pe ora.

China este, astfel, a treia tara din lume, dupa Statele Unite si Uniunea Sovietica, ce a reusit o aselenizare lenta - ultima aselenizare a unei statii spatiale avand loc in august 1976, in cadrul misiunii spatiale sovietice Luna 24.

Salutand "succesul total" al misiunii Chang'e-3, intreaga presa oficiala chineza a publicat luni primele fotografii realizate de roverul spatial Iepurele de jad, in care se observa amprentele lasate pe solul lunar de cele sase roti ale vehiculului.

Citeste si:
Astrologia ta personală: Descoperă căile cosmice către succes și...
Astrologia ta personală:...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.