Urmarirea emisiunilor sportive la televizor creste ritmul cardiac si accelereaza respiratia, asa cum se intampla in cazul efectuarii de exercitii fizice, spun cercetatorii australieni.

Cercetatorii australieni au descoperit pentru prima data ca activitatea sistemului nervos simpatic, ce coordoneaza impulsurile nervoase catre muschi, inregistreaza o crestere cand oamenii urmaresc exercitii fizice, fie la televizor, fie efectuate de alte persoane, citati de dailymail.co.uk.

"Stim ca sistemul nervos simpatic - ce asigura functionarea inimii, a glandelor sudoripare si a vaselor de sange, precum si a altor tesuturi - isi intensifica activitatea in timpul exercitiilor fizice, dar, de data aceasta, am aratat ca aceasta se intensifica in cazul in care oamenii privesc o scena dintr-un film, de parca ar alerga chiar ei", a declarat Vaughan Macefield, profesor de fiziologie integrata la Universitatea de Vest din Sydney.

Studiul a fost efectuat pe un grup de voluntari, carora li s-au introdus ace fine in nervi, pentru a inregistra semnalele electrice ale fibrelor nervoase catre vasele de sange - masurand astfel reactiile fiziologice ale organismului la stresul mental si fizic, scrie mediafax.

Participantilor li s-a aratat mai intai o imagine statica pe ecranul unui computer, in timp ce cercetatorii monitorizau activitatea sistemului nervos simpatic. Masuratorile au inregistrat o activitate constanta in timpul vizionarii imaginilor statice, dar lucrurile s-au schimbat cand li s-a aratat un film in care aparea un atlet in alergare.

"Desi aceste schimbari nu erau spectaculoase, ele reprezentau reactii fiziologice adecvate la miscarea fizica", a precizat cercetatoarea Rachel Brown.

"Deoarece voluntarii se aflau in pozitie relaxata, fara nicio activitate musculara, reactia lor era de natura psihogenica - altfel spus, isi aveau originea in minte, iar nu in corp. Acest lucru se potriveste cu cercetarile noastre recente asupra emotiei, in cadrul carora am descoperit ca vizionarea imaginilor cu incarcatura emotionala, cum ar fi filmele erotice, creste activitatea sistemului nervos simpatic si transpiratia", a adaugat Rachel Brown.

Citeste si:
Ce accesorii îți trebuie pentru jogging: top 5 accesorii pentru...
Ce accesorii îți trebuie...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.