Accidentul vascular cerebral (AVC) afecteaza un numar tot mai mare de adulti cu varsta sub 65 de ani in intreaga lume, mai ales in tarile in curs de dezvoltare, se arata in doua studii publicate joi in revista britanica de medicina The Lancet.

Cu toate ca accidentul vascular cerebral este asociat de obicei cu procesul de imbatranire, avand o incidenta mai mare in randul persoanelor in varsta, un studiu mai amplu bazat pe informatii furnizate de 119 tari (58 dintre ele cu venituri mari si 61 cu venituri medii sau mici) arata ca numarul cazurilor de AVC a crescut cu 25% in randul grupei de varsta 20 - 64 de ani, in ultimii 20 de ani. In 2010, numarul de cazuri de AVC in randul persoanelor de 20 - 64 de ani reprezenta 31% din numarul total, fata de 25% in 1990.

Studiul mai arata ca au existat 16,9 milioane de cazuri de AVC pe plan mondial in 2010, cu 68% mai mult decat in 1990.

Un numar tot mai mare din cele 11,6 milioane de cazuri de accidente vasculare cerebrale ischemice si din cele 5,3 milioane de cazuri de AVC hemoragice au fost inregistrate in tarile in curs de dezvoltare si in randul persoanelor cu varsta sub 74 de ani.

Un AVC poate fi provocat de un cheag de sange care determina diminuarea fluxului sangvin cerebral (ischemic) sau de ruptura unui vas de sange la nivelul creierului (hemoragic). Accidentul vascular cerebral este favorizat de hipertensiunea arteriala, dar si de alti factori, precum sedentarismul, obezitatea si fumatul, scrie MEDIAFAX.

Dar, desi mortalitatea provocata de cele doua tipuri de AVC a scazut vizibil, cu 37% in ultimii 20 de ani in tarile dezvoltate, aceasta a crescut in tarile in curs de dezvoltare cu 42% - 5,9 milioane de decese inregistrate in 2010 in lume -, ceea ce reprezinta 84% din cele 3 milioane de decese in urma unui AVC hemoragic si 57% din cele 2,98 de milioane de decese in urma unui AVC ischemic.

Daca tendinta actuala se va mentine, numarul de decese s-ar putea dubla pana in 2030, ca si numarul de persoane care au supravietuit unui AVC (70 de milioane in 2030, fata de 33 de milioane in 2010), precum si numarul de cazuri de handicapuri si patologii asociate (200 de milioane, fata de 102 milioane in 2010), avertizeaza autorii studiului coordonat de profesorul neozeelandez Valery Feigin.

Citeste si:
Cum afectează alegerea unui aparat de aer conditionat calitatea vieții
Cum afectează alegerea unui...

Autorii studiului au observat, de asemenea, ca, daca nu se va lua nicio masura de preventie in tarile in curs de dezvoltare, un numar tot mai mare de persoane tinere va fi afectat de AVC.

Inca din 2010 au fost observate diferente mari intre tarile bogate si tarile sarace, intre 1 si 10% in privinta deceselor premature si a numarului de persoane cu handicap si patologii asociate, intre Europa occidentala, America de Nord si Australia, pe de o parte, si tarile din Europa orientala, Africa subsahariana si unele tari din Asia, pe de alta.

Este nevoie de "strategii globale care sa vizeze reducerea consumului de sare, calorii, alcool si tutun", declara profesorul Graeme Hankey, de la Universitatea din Australia Occidentala din Perth, care preconizeaza identificarea persoanelor cu risc crescut de AVC hemoragic pentru a le determina sa isi schimbe stilul de viata si sa urmeze un tratament impotriva hipertensiunii arteriale.

Citeste si:
Ce diferență de vârstă este între Pepe și soția sa. Ce spune...
Ce diferență de vârstă este...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.