Femeile pasionate de jocuri video, care adopta un avatar sexy in timpul unui joc, vor avea o tendinta mai mare sa se perceapa in viata reala asemenea avatarului care le seamana, conform unui studiu efectuat de Universitatea Standford.

La acest studiu au participat 86 de femei cu varste cuprinse intre 18 si 40 de ani. Conform acestui studiu, femeile care jucau jocuri video si adoptau un avatar sexy - cum ar fi Lara Croft din "Tomb Raider" - aveau o tendinta mai mare sa se perceapa ca fiind obiecte sexuale in viata reala, informeaza dailymail.co.uk, potrivit mediafax.

Din moment ce 46% dintre jucatorii video sunt femei - dintre care 36% cu varste cuprinse intre 8 si 18 ani - cercetatorii au urmarit sa determine efectul pe care un avatar sexualizat il are asupra perceptiei de sine pe care o au aceste femei in viata reala.

Femeile participante la studiu au fost rugate sa joace jocuri video utilizand un avatar care fie era imbracat provocator, fie intr-un stil mai conservator, iar unele dintre avataruri au fost create astfel incat sa semene cu femeile implicate in joc. Apoi au fost rugate sa noteze liber primele lucruri care le treceau prin minte si sa raspunda la intrebari de genul "sunteti sau nu de acord".

Cele care au folosit un avatar sexy au scris mai multe lucruri legate de aspectul fizic, fapt care a indicat o perceptie de sine ca obiect.

Mai mult, cercetatorii au ajuns la concluzia ca aceste femei au acceptat mai usor "mitul violului", conform caruia o femei poarta o parte din vina pentru faptul ca a fost violata. Astfel, acestea au raspuns afirmativ intr-un numar mai mare la intrebarea: "Sunteti sau nu de acord ca, in majoritatea cazurilor de viol, victima este de moravuri usoare sau are o reputatie proasta?".

Studiul a fost bazat pe un fenomen numit "Efectul Proteus", conform caruia comportamentul unei persoane "se conformeaza identitatii sale digitale". Iar efectul este cu atat mai mare cu cat avatarul seamana mai mult cu persoana pe care o reprezinta.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.