Dieteticienii si nutritionistii din lumea intreaga lauda virtutile micului-dejun.

Un studiu american, publicat in revista Circulation, a dezvaluit faptul ca barbatii care nu iau micul-dejun prezinta un risc mai mare de a suferi o criza cardiaca sau de a muri din cauza unei maladii a inimii.

Este pentru prima data cand o astfel de legatura de asociere a fost pusa in evidenta. Cercetatorii de la Scola de sanatate publica de la Universitatea Harvard au lansat un studiu de amploare, realizat pe 27.000 de barbati americani cu varstele cuprinse intre 45 de ani si 82 de ani, intr-o stare de sanatate buna, care au participat la aceasta cercetare stiintifica despre modul de alimentatie si consecintele sale asupra sanatatii, intre anii 1992 si 2008, scrie mediafax.

In perioada de 16 ani in care voluntarii au fost monitorizati cu regularitate, au avut loc 1.527 de infarcte. Analiza datelor, prin compararea modurilor de alimentatie ale voluntarilor, a permis remarcarea faptului ca barbatii care nu obisnuiau sa ia micul-dejun aveau un risc de 27% mai mare de a suferi o criza cardiaca sau de a muri din cauza unei insuficiente cardiace, in comparatie cu aceia care obisnuiau sa ia micul-dejun.

Potrivit aceluiasi studiu, persoanele care sar peste micul-dejun se ingrasa mai mult, sufera mai des de diabet si au o concentratie de colesterol mai ridicata. In plus, acelasi studiu a evidentiat un risc cardiac ridicat pentru barbatii care obisnuiesc sa manance in timpul noptii, in comparatie cu aceia care nu mai mananca nimic dupa cina.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.