Un laborator farmaceutic japonez a anuntat ca a inceput sa testeze pe subiecti umani un medicament - utilizat in mod normal contra maladiei Alzhimer - care ar putea sa incetineasca deficientele asociate sindromului Down (trisomie 21).

Compania Eisai va testa inhibitorul de colinesteraza Aricept (clorhidrat de donepezil) pe subiecti afectati de sindromul Down cu varste cuprinse intre 15 si 39 de ani.

Acest medicament este in mod obisnuit utilizat in tratarea simptomelor maladiei Alzheimer, pentru ca se pleaca de la ipoteza unui deficit cerebral de acetilcolina la anumiti pacienti, iar mai multe studii au aratat ca donepezilul imbunatateste anumite functii cerebrale.

Sindromul Down (sau trisomia 21) este o afectiune congenitala cauzata de o anomalie in diviziunea celulara care stimuleaza productia unui cromozom 21 excedentar in fiecare celula. Din adolescenta, circa 6% din persoanele atinse de sindromul Down au probleme de coordonare, tulburari de somn si sufera de diverse tulburari comportamentale, scrie MEDIAFAX.

"Acest test vizeaza evaluarea modului in care medicamentul poate ameliora calitatea vietii acestor persoane, diminuand problemele cu care se confrunta", spun specialistii japonezi, care adauga ca, daca testele sunt concludente, tratamentul ar putea usura si eforturile celor care se ocupa de pacienti, precum membrii familiei.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.