Reclamele de Facebook au trecut de doua ori de la a fi vizibile si a fi blocate de extensia Adblock Plus, in mai putin de doua zile.

Razboiul rece dintre site-urile si serviciile care isi castiga existenta vanzand reclame si aplicatiile care blocheaza reclamele nu este o noutate, insa pare sa fi atins apogeul in momentul in care Facebook a declarat razboi sistemelor de tip adblock.

Facebook anunta miercuri ca va modifica codul site-ului sau pentru browser-ele de PC, astfel incat reclamele sale sa nu mai poata fi blocate de extensii de tip adblock. Ideea era ca reclamele si restul continutului sa nu mai poata fi deosebite de instrumentele care blocheaza reclame.

Conform celor de la Facebook, blocarea reclamelor, in urma acestei modificari, ar urma sa aiba urmatoarele efecte negative:

  • Cresterea timpului de incarcare a paginilor;
  • Blocarea unei parti a continutului alaturi de reclamele vizate.
  • Ambele efecte ar avea rolul de a deteriora experienta pe care folosirea unui Adblock o ofera.

Adblock bloca din nou reclamele Facebook

Joi seara, cel mai cunoscut instrument de blocare a reclamelor, Adblock Plus, anunta deja ca si-a actualizat produsul pentru a bloca, din nou reclamele Facebook.

Utilizatorii nici nu au avut timp sa testeze noua versiune de Adblock Plus, pentru a vedea daca se confrunta cu efectele negative cu care au fost amenintati in ziua anterioara, ca Facebook si-a actualizat din nou codul pentru ”a bate” filtrele Adblock Plus. Noul cod a inceput sa fie implementat la doar 6 ore dupa ce Adblock Plus anunta noua versiune, potrivit News.ro.

Raspunsul prompt din partea celor de la Facebook arata cat de importanta a devenit chestiunea adblock-erelor pentru compania lui Mark Zuckerberg. Este clar ca armata de ingineri Facebook sunt pregatiti sa raspunda la fel si atacurilor viitoare.

Intreaga istorie a ultimelor doua zile, in cazul Facebook versus Adblock, ar putea fi rezumata asa: Facebook a blocat adblock-ul, care i-a blocat reclamele dupa a blocat adblock-ul.

Acest joc de-a soarecele si pisica are toate sansele sa continue pana la punctul in care nici ridicolului nu-i va mai fi teama sa para ridicol. In fond, sunt bani la mijloc. Multi, foarte multi, bani.

Citeste si:
Cătălin Moroșanu a fost victima hackerilor. Și-a pierdut conturile...
Cătălin Moroșanu a fost...

Pe de o parte, Facebook, ca o companie care depinde de veniturile realizate din vanzarea de reclama, nu poate sta cu mainile in san cata vreme 200 de milioane de oameni folosesc un instrument de tip adblock. Iar numarul acestora va creste, mai mult ca sigur, in continuare.

Pe de alta parte, ascunse sub umbrela ”noi protejam utilizatorul”, multe dintre solutiile de tip adblock santajeaza publisherii. Sub denumirea ”reclame acceptabile”, dezvoltatorii de instrumente de tip adblock ”le permit” creatorilor de continut sa plateasca pentru ca reclamele lor sa treaca de filtrele de blocare.

In toata aceasta lupta, utilizatorul asista ca un ostatic speriat, care este folosit drept scut cand de o parte, cand de cealalta.

Exista si opinii care sustin ca afisarea ori blocarea reclamelor ar trebui sa fie un fel de drept al utilizatorului. Insa, de partea asta a baricadei se afla companii, precum Microsoft si Opera, care nu au reusit sa se impuna si care folosesc acest fals principiu pentru a-si lovi adversarii. Din nou, nu din dragoste pentru utilizator, care este si aici un ostatic.

Citeste si:
Programul manifestărilor de 1 Decembrie, Ziua Națională a României....
Programul manifestărilor de 1...

Controversa reclamelor pare mult mai aproape de solutionare in domeniul aplicatiilor mobile. Multe aplicatii gratuite afiseaza reclame. Cei carora nu le plac reclamele, nu au decat sa cumpere versiunea fara reclame, pentru cativa euro sau lei.

Insa smartphone-ul este un mediu mult mai bine controlat de producatori si dezvoltatori, iar alegerea utilizatorului vine mai mult din lipsa de optiuni decat din propria convingere.

Web-ul ofera o mult mai mare libertate de alegere, selectare si filtrare a informatiei, iar lupta pentru reclame nu da semne sa se apropie de final.

Toata aceasta poveste probabil ca nu ar exista astazi, daca pana acum s-ar fi facut eforturi pentru dezvoltarea unui standard de advertising care sa duca la reclame care nu acopera continutul paginilor, nu ingreuneaza incarcarea, nu urmaresc utilizatorul pe tot internetul si nu prezinta riscuri de securitate. Pentru ca acestea sunt, pe scurt, motivele pentru care din ce in ce mai multi utilizatori apeleaza la Adblock.

Citeste si:
Facebook şi Google nu vor elimina toate reclamele înşelătoare
Facebook şi Google nu vor...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.