Business 30 Mai 2014 15:42
Televiziunea de filme Paramount Channel s-a lansat recent pe piata audiovizualului din Romania, fiind in prezent disponibila in grila platformei de satelit Digi a companiei de telecomunicatii RCS&RDS, dar si a unor alti operatori de cablu mici.

Paramount Channel este detinuta de compania Viacom International Media Networks (VIMN), o divizie a Viacom Inc., care opereaza la nivel international si televiziunile MTV, Nickelodeon VH1 si Comedy Central Extra.

Televiziunea Paramount Channel a fost lansata la nivel international in anul 2012, in Spania. In 2013, Paramount Channel s-a lansat in Franta, iar, in prima parte a acestui an, televiziunea a inceput sa emita si in Rusia si Ungaria, potrivit hollywoodreporter.com.

Viacom si RCS&RDS nu au comunicat oficial lansarea Paramount Channel in grila Digi, platforma DTH (Direct to Home) a RCS.

Insa, potrivit mai multor comentarii publicate de telespectatori pe contul de Facebook al RCS&RDS, Paramount Channel a intrat, miercuri, in grila platformei de satelit Digi, urmand ca de la 1 iunie televiziunea sa fie lansata si in grila de cablu digital a RCS&RDS.

Surse din piata media au declarat pentru MEDIAFAX ca, recent, televiziunea Paramount Channel s-a lansat si in grilele altor doi operatori mici de cablu din Romania.

Pe de alta parte, potrivit altor comentarii ale unor abonati ai RCS&RDS, facute pe contul de Facebook al companiei, in grila platformei de satelit Digi s-au lansat recent si televiziunile National Geographic Channel HD si Eurosport 2 HD.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.