Problemele din justitie ale directorului general al FMI, Christine Lagarde, o pot costa pe acesta al doilea mandat la sefia institutiei, chiar daca pana in prezent reconfirmarea sa in functie, in iulie 2016, era considerata ca sigura, relateaza Bloomberg.

Lagarde va fi judecata pentru neglijenta in serviciu, in legatura cu rolul avut acum aproape 20 de ani, ca ministru de Finante, intr-un acord intre guvernul Frantei si omul de afaceri Bernard Tapie in care acesta a primit despagubiri in valoare de 403 milioane de euro.

Dosarul se refera la o sentinta de arbitraj prin care Bernard Tapie a primit 403 milioane de euro, dintre care 45 de milioane ca prejudiciu moral, pentru incheierea unui litigiu cu Banca Crédit Lyonnais privind vanzarea Adidas in 1994.

O instanta din Franta a decis joi initierea unui proces impotriva lui Lagarde, chiar daca procurorii au recomandat in septembrie ca acest caz sa fie inchis.
Lagarde a negat in repetate randuri ca ar fi procedat incorect, iar avocatul sau a spus ca va contesta decizia ca ea sa fie judecata.

La reuniunea anuala a FMI care a avut loc la Lima in luna octombrie, Lagarde a spus ca este dispusa sa conduca institutia financiara pentru inca un mandat.

Ea este inca principala candidata la conducerea FMI, iar unii analisti spun ca este improbabil ca procesul sa impiedice confirmarea sa in functie, dar perspectiva unui proces cu tenta politica in tara sa de origine ii poate complica viitorul la Washington.

Cele 188 de state membre ale Fondului vor dori sa evite publicitatea negativa de timpul celei generate de problemele legale ale fostilor sefi ai FMI Dominique Strauss-Kahn si Rodrigo Rato, a spus Andrea Montanino, care a fost director executiv al FMI pana anul trecut.

"Daca procesul va avea loc, ar putea fi dificil sa obtina al doilea mandat", considera Montanino, in prezent director pentru afaceri globale si programe economice la Consiliul Atlantic din Washington.

Lagarde a preluat conducerea FMI in 2011, cand Strauss-Kahn a demisionat dupa ce o camerista de la un hotel l-a acuzat ca a hartuit-o sexual.

Citeste si:
Ciucă este așteptat să-și depună mandatul de premier. Totul depinde...
Ciucă este așteptat să-și...

Procurorii au renuntat la acuzatiile penale impotiva acestuia, din cauza neconcordantelor din declaratiile cameristei. Strauss-Kahn a ajuns la un acord civil cu femeia, iar in luna iunie a fost achitat de acuzatii de proxenetism in forma agravanta, legate de petreceri sexuale la care a participat in urma cu cinci ani, scrie MEDIAFAX.

Rato este investigat de spalare de bani, dupa ce a profitat in 2012 de o amnistie fiscala pentru a repatria fonduri offshore nedeclarate, acuzatie pe care o respinge.

Lagarde este prima femeie la conducerea FMI, infiintat dupa cel de-al doilea Razboi Mondial pentru a coordona politica monetara internationala si care a devenit o institutie care sustine statele cu dificultaati financiare.

Cand au aparut acuzatiile impotriva lui Lagarde, conducerea FMI a anuntat ca board-ul nu va recomanda inlaturarea sa din functie decat in situatia in care cazul ar impiedica-o sa isi exercite atributiile. Board-ul FMI a anuntat joi ca Lagarde este capabila sa isi exercite functia.

Citeste si:
Christine Lagarde: In anul 2018 cresterea economica mondiala va fi...
Christine Lagarde: In anul...

Tribunalul care ar judeca-o pe Largarde este specializat in procese ale ministrilor acuzati in cazuri legate de functiile lor si nu exista multe precedente. Acuzatia de neglijenta in utilizarea fondurilor publice poate duce la o pedeapsa maxima de un an de inchisoare si la o amenda de 15.000 de euro.

FMI este condus in mod traditional de un european, inca de la infiintarea institutiei, in timp ce sefia Bancii Mondiale revine unui american. Aceasta intelegere dintre Europa si SUA ar putea fi intrerupta daca state emergente precum China si India vor sustine un candidat puternic.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.