Grecia nu va avea nevoie sa incheie un al treilea acord de finantare cu Uniunea Europeana, a declarat ministrul elen de Finante Yanis Varoufakis, citat de Wall Street Journal.

"Nu cred ca va fi necesar un nou imprumut. Nu vom mai apela la un mecanism de finantare in schimbul aplicarii unui program de reforme. Propunerea noastra catre partenerii europeni reprezinta un proiect de a reda Greciei oportunitatea sa creasca si sa elimine criza umanitara", a spus Varoufakis intr-un interviu pentru publicatia italiana Corriere della Sera.

Ministrul spaniol al Finantelor, Luis de Guindos, a declarat saptamana trecuta ca oficiali ai Uniunii Europene si ai Greciei negociaza un al treilea program de salvare a statului elen, care va fi in valoare de 30-50 de miliarde de euro, in conditii similare cu cele in care au fost acordate primele doua imprumuturi, scrie MEDIAFAX.

Potrivit acestuia, este improbabil ca Grecia sa poata reveni pe pietele de capital in luna iunie, cand expira actualul program de bailout, asa ca probabil va avea nevoie de un nou sprijin din partea partenerilor europeni pentru a se putea finanta.

Vineri, guvernul de la Atena a transmis UE o lista de sapte masuri principale pe care Grecia intentioneaza sa le aplice pentru ca partenerii internationali sa deblocheze o noua transa din imprumutul acordat tarii.

Varoufakis a spus sambata ca este optimist cu privire la noua runda de discutii dintre ministrii Finantelor din zona euro, care va avea loc luni la Bruxelles, dar nu a exclus alegeri anticipate in Grecia sau un referendum pe tema ramanerii in zona euro in situatia in care propunerile nu sunt acceptate.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.