Liderii europeni pregatesc reducerea poverii datoriei Greciei, dar nu printr-o noua restructurare, ci prin extinderea scadentelor pana la 50 de ani si reducerea dobanzilor.

Saptamana trecuta, Grecia a revenit pe piata financiara si a atras 3 miliarde euro printr-o emisiune de obligatiuni pe cinci ani, la un cost sub asteptari, de 4,95%, depasind cu 500 milioane euro suma vizata initial intr-o operatiune suprasubscrisa de circa opt ori. Aceasta a fost prima finantare pe termen lung obtinuta de Grecia pe piata dupa programul de ajutor international din 2010.

"Unul dintre motivele succesului emisiunii de obligatiuni pe cinci ani este sa investitorii anticipeaza masuri de reducere a poverii datoriilor Greciei. Piata se astepata totodata ca ratingul Greciei sa fie imbunatatit de agentiile de evaluare financiara", a declarat Alessandro Giansanti, analist la ING Bank in Amsterdam.

In al doilea rand, investitorii se asteapta in urmatorii ani la o reducere a principalului datoriei publice, fara o implicare a investitorilor privati, considera Giansanti.

Probabilitatea indeplinirii acestor asteptari va deveni mai clara pe parcursul acestui an, cand vor incepe negocierile cu zona euro si FMI legate de finantarea pe termen lung a Greciei si incheierea programului de bailout. Liderii UE sunt interesati sa ajute guvernul condus de premierul Antonis Samaras sa ramana in functie, in loc sa vada cum liderul de stanga Alexis Tsipras ajunge la putere si cere restructurarea masiva a datoriei publice.

In plus, statele din nordul Europei sunt impotriva reducerii directe a datoriei Greciei, care ar echivala cu recompensarea comportamentului gresit al autoritatilor de la Atena.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.