Guvernul japonez a adoptat un buget record de peste 920 miliarde de dolari pentru urmatorul an fiscal, care cuprinde cresterea cheltuielilor de securitate sociala, aparare si investitii publice, vizand in acelasi timp reducerea datoriei de stat.

Guvernul si coalitia de guvernare au adoptat pentru anul fiscal 2014-2015, care va incepe la 1 aprilie, un proiect de buget care presupune cheltuieli de 95.880 miliarde yeni (921 miliarde de dolari), potrivit ministrului de Finante Taro Aso, citat de Bloomberg.

Necesarul de finantare estimat pentru anul viitor a fost redus usor, la aproximativ 396 miliarde de dolari.

Premierul Shinzo Abe incearca sa puna capat spiralei deflationiste care a limitat cresterea economica in ultimii 15 ani si sa gestioneze cresterea continua a cheltuielilor cu pensii si asistenta sociala, cauzata in principal de imbatranirea populatiei. De asemenea, guvernul trebuie sa gaseasca o solutie sustenabila pentru reducerea datoriei de stat, ajunsa la aproximativ 220% din PIB, cel mai ridicat nivel din lume, scrie MEDIAFAX.

Guvernul Abe a promis ca va injumatati pana in 2015 deficitul bugetului primar si va genera excedent bugetar pana in anul fiscal 2020.

"Guvernul va reusi in acelasi timp revitalizarea economiei si consolidarea fiscala", a declarat sambata Shinzo Abe, intr-o intalnire a ministrilor si reprezentantilor coalitiei de guvernare.

Proiectul de buget va fi trimis in Parlament la inceputul anului viitor.

Cresterea economica a Japoniei a incetinit in trimestrele doi si trei din acest an la 0,9%, respectiv 0,5% comparativ cu trimestrul anterior, dupa un avans de 1,1% in primele 3 luni ale anului. In baza anuala, economia japoneza a crescut cu 2,6% in trimestrul al treilea.

Pachetul de masuri neconventionale adoptat in urma cu un an de Abe si-a facut efectul initial, insa impactul masurilor a inceput sa se atenueze, iar o majorare a taxei pe vanzari programata pentru luna aprilie ar putea genera contractie economica, majorand in acelasi timp veniturile statului, ceea ce a permis guvernului sa reduca planul de finantare.

Citeste si:
Bilanț negru după cutremurul din Japonia. Numărul morților a ajuns...
Bilanț negru după cutremurul...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.