Norvegia trebuie sa reevalueze activitatea fondului suveran cu active de 740 miliarde dolari care gestioneaza banii obtinuti de stat din exploatarea zacamintelor de petrol si gaze, pentru a-i creste randamentul, a declarat principalul lider de opozitie.

Investitiile "ar putea fi prea mari pentru a fi gestionate de catre un singur fond", a declarat Erna Solberg, presedintele Partidului Conservator, care potrivit sondajelor va deveni premier dupa alegerile din 9 septembrie, in defavoarea liderului laburist Jens Stoltenberg.

"Fondul ar putea fi divizat sau ar putea angaja mai multi manageri, pentru a fi mai competitiv. Sau ar putea avea diverse obiective pentru investitii, diverse fonduri. Vom explora optiunile, vom dezvolta problema si vom vedea care este cea mai buna idee", a afirmat Solberg intr-un interviu acordat Bloomberg.

Guvernul norvegian utilizeaza o parte din banii depozitati in fondul suveran, cel mai mare din lume, pentru a-si finanta partial bugetul, in limita a 4%. Avand in vedere cresterea activelor insa, suma trasa anual la buget din fond este in continua ascensiune. Valoarea activelor fondului a crescut de patru ori din 2005 si se va majora cu inca 50% pana la sfarsitul acestui deceniu, estimeaza guvernul. Structura fondului Government Pension Fund Global nu a fost revizuita de la crearea lui, in 1996, a precizat Solberg, potrivit MEDIAFAX.

"Suntem un partid care crede in competitie. Daca vom avea mai multe foruri care sa se ocupe de fond, mai multa concurenta, vom vedea cine obtine cele mai bune rezultate", a spus politicianul. Randamentul fondului a fost de 5,4% in primele trei luni ale anului, potrivit unui raport prezentat in luna aprilie. Investitiile in actiuni au generat un castig de 8,3%, in timp ce obligatiunile au intors 1,1%, iar imobiliarele au pierdut 0,3% din valoare.

"Trebuie majorat randamentul investitiilor noastre fara a ne asuma mai multe riscuri. Suntem investitori pe termen lung in acest fond, nu speculatori", a adaugat liderul conservatorilor.

Solberg candideaza in septembrie intr-o coalitie din care face parte si un partid de dreapta cu o agenda anti-imigrare. Cel mai recent sondaj acorda dreptei 41% din voturi, fata de 29,2% pentru actuala coaliție de guvernare, condusa de laburisti.

Citeste si:
OMS cere țărilor dezvoltate să aloce bani pentru combaterea COVID-19
OMS cere țărilor dezvoltate...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.