Facebook pierde lunar milioane de utilizatori in Statele Unite, Marea Britanie si alte piete mature, potrivit firmelor de analiza a pietei, in conditiile in care retelele alternative de socializare atrag atentia celor aflati in cautarea unor noi platforme online.

Analistii anticipeaza ca veniturile Facebook au urcat in primul trimestru cu 36%, dar studiile sugereaza ca expansiunea companiei in Statele Unite, Marea Britanie si alte tari europene mari a atins nivelul maxim.

Cea mai mare retea de socializare la nivel mondial a pierdut in luna martie 6 milioane de vizitatori din SUA, reprezentand o scadere de 4% a numarului acestora, potrivit firmei de analiza SocialBakers. In Marea Britanie, numarul utilizatorilor s-a redus cu 4,5%, respectiv cu 1,4 milioane de persoane. In ultimele sase luni, Facebook a pierdut aproape 9 milioane de vizitatori in Statele Unite si 2 milioane in Marea Britanie.

O tendinta similara se inregistreaza in Canada, Spania, Franta, Germania si Japonia, unde Facebook are printre cei mai multi utilizatori. Un purtator de cuvant al Facebook a refuzat sa comenteze, scrie MEDIAFAX.

"Problema este ca in SUA si Marea Britanie majoritatea celor interesati sa se inscrie pe Facebook au facut-o deja. Intervine plictiseala, cand oamenii vor sa incerce ceva nou. Facebook se va duce ca MySpace? Riscul este relativ mic, dar nu se poate spune ca nu exista", a declarat Ian Maude, analist media la Enders Analysis.

Retele de socializare alternative, precum Instagram, serviciul de partajare a fotografiilor care a atras 30 de milioane de utilizatori in 18 luni, inainte ca Facebook sa cumpere compania in 2012, atrag interesul utilizatorilor mai tineri.

Path, o retea de socializare pentru telefoanele mobile, fondata de un fost anagajat al Facebook, Dave Morin, si care restrictioneaza numarul de prieteni la 150, castiga 1 milion de utilizatori pe saptamana si a ajuns recent la 9 milioane de persoane.

Facebook creste rapid in America de Sud, unde numarul vizitatorilor lunari a urcat in martie cu 6% in Brazilia, la 70 de milioane de persoane, potrivit firmei de analiza SocialBakers, ale carei informatii sunt folosite de companiile care se promoveaza pe reteaua de socializare.

Citeste si:
Marea Britanie ar putea deveni mai săracă decât România. Analiza...
Marea Britanie ar putea...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.