Austria va negocia ridicarea secretului bancar pentru cetatenii straini care detin conturi in tara, asa cum a cerut Uniunea Europeana, a declarat marti cancelarul social-democrat Werner Faymann.

"Vom incepe discutii comune cu Luxembourg. Da, vom negocia", a spus Faymann.

Discutiile se vor referi la schimbul automat de date bancare ale rezidentilor din UE detinatori de conturi in Austria. Secretul bancar, care este prevazut in Constitutie, va fi pastrat pentru austrieci, a precizat cancelarul, scrie MEDIAFAX.

Cu o zi in urma, Faymann declarase deja ca Austria este pregatita, dupa concesiile facute de Luxembourg, sa discute despre o imbunatatire a schimburilor de informatii bancare ale rezidentilor europeni, in vederea combaterii evaziunii fiscale.

"Nu suntem un paradis fiscal", a spus Faymann, reafirmand angajamentul Austriei in lupta cu evaziunea.

Austria si Luxembourg sunt singurele tari din Uniunea Europeana care au refuzat, in numele secretului bancar, sa transmita automat informatii referitoare la conturile rezidentilor UE pe teritoriul sau.

O directiva intrata in vigoare la inceputul acestui an prevede ca statele membre nu pot refuza sa transmita informatii doar pentru ca sunt detinute de o banca sau o alta institutie financiara.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.