Business 8 Mai 2017 08:39
In goana dupa continut video, Facebook va debuta in curand cu primele seriale create exclusiv pentru reteaua sa sociala si, din cate se pare, nu vor lipsi nume grele de actori.
Conform Business Insider, incepand cu jumatatea lunii iunie, Facebook isi va delecta utilizatorii cu 24 de seriale care vor fi disponibile in mod exclusiv in cadrul retelei.

Din cate se pare, Facebook si-a impartit serialele in doua categorii distincte. Pe de o parte vor exista seriale in adevaratul sens al cuvantului – la fel ca serialele cu pretentii difuzate de marile televiziuni, relateaza News.ro.

Fara a da nume, raportul Business Insider sustine ca aceste seriale vor avea contributia unora dintre celor mai mari actori de film si televiziune, dovada a faptului ca Facebook ia cat se poate de in serios aceasta directie de dezvoltare.

A doua categorie de seriale este formata din “episoade usoare” si scurte, de 5 – 10 minute si fara actiune complexa, pentru a fi digerate usor de publicul din online in orice pauza sau fereastra de timp liber.

Printre acestea se pare ca va exista o emisiune de dating realizata si disponibila pentru vizionare in realitate virtuala – o abordare cum nu a mai existat pana acum.

Vestea ca Facebook pregateste lansarea primelor sale seriale originale vine la doar cateva zile dupa ce Google a anuntat in mod oficial ca va lansa anul acesta mai multe seriale exclusive, care vor fi disponibile gratuit pe YouTube.

Pe de alta parte, se pare ca planurile Facebook de a lansa propria televiziune online au fost amanate.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.