Specialistii in securitate informatica au identificat o vulnerabilitate intr-un model popular de camera web destinata familiilor si care este dotata, printre altele, cu senzori de miscare si sunet, microfon si boxe, un set de cantece de leagan pentru bebelusi si senzori de temperatura/umiditate. Aceasta poate fi folosita atat pentru supravegherea locuintei, cat si pentru a ingriji un copil.

'Pe durata analizei, specialistii Bitdefender au identificat numeroase carente legate de securitate precum: hotspot deschis, care nu solicita parola; date de identificare (nume utilizator si parola) ale retelei transmise nesecurizat de la aplicatia mobila catre camera web; date care circula intre aplicatie, dispozitiv si server fara sa fie criptate. Astfel, atacatorii ar putea specula aceste vulnerabilitati si folosi aplicatia care controleaza camera cu aceleasi drepturi ca proprietarul de drept al acesteia. Raufacatorii pot activa microfonul, boxele sau chiar camera, obtine acces in incaperea copiilor si transmite in direct sunet si imagine pe internet', sustin expertii Bitdefender.

Potrivit sursei citate, recent, un atac cibernetic de amploare, denumit Mirai, operat folosind dispozitive inteligente, a condus la blocarea activitatii unor servicii, precum Twitter, Spotify, The New York Times, Reddit, Yelp, Box, Pinterest si Paypal, prin suprasolicitarea Domain Name System (DNS), o componenta de importanta cruciala a infrastructurii digitale.

Citeste si:

Cercetarea le reaminteste utilizatorilor riscurile de securitate la care se expun, dat fiind faptul ca exploatarea anumitor vulnerabilitati are consecinte serioase, transmite Agerpres.

Printre recomandarile de specialitate ce trebuie urmate pentru a preintampina un astfel de eveniment nedorit, se afla: studierea termenilor de confidentialitate inainte de a cumpara un dispozitiv smart pentru locuinta, gasirea de raspunsuri la intrebari de genul 'Cum se conecteaza la Internet?', 'Ce date acceseaza?', 'Unde stocheaza datele si in ce circumstante?' etc. si, nu in ultimul rand, citirea cu atentie a declaratiei producatorului dispozitivului legata de tipul de informatii colectate si de impactul acestora asupra dreptului la viata privata.