Cartelele telefonice clasice SIM vor fi inlocuite treptat cu cipuri integrate in telefoane mobile si tablete electronice care le vor permite utilizatorilor sa schimbe operatorul de telefonie prin simpla atingere a ecranului dispozitivului, afirma specialisti citati de publicatia italiana La Stampa.

In momentul de fata, in lume sunt circa sapte miliarde de cartele SIM (modul pentru identitatea abonatului / subscriber identity module), potrivit unui raport al companiei Ericsson care va fi prezentat la Congresul Mondial al Telefoniei Mobile, programat sa inceapa luni in orasul spaniol Barcelona.

La targul de telecomunicatii mobile de la Barcelona, cel mai mare eveniment de profil din lume, vor fi prezentate o serie de noi tipuri de telefoane android, tablete electronice si ceasuri inteligente. Insa, potrivit ziarului La Stampa, cea mai mare noutate ar putea fi lansarea unei tehnologii care va permite eliminarea cartelelor SIM.

Asociatia operatorilor sistemului global de telefonie mobila (GSMA), organizatorul congresului de la Barcelona, a anuntat configurarea eSIM - un cip integrat in telefoane, tablete si ceasuri inteligente care va permite schimbarea companiei telefonice si a planului tarifar prin simpla atingere a ecranului. Primul dispozitiv care va utiliza eSIM va fi ceasul inteligent Gear S2, produs de compania Samsung.

Incepand din luna iunie vor fi prezentate sisteme eSIM pentru smartphone-uri, ceea ce probabil va genera o revolutie in conexiunea telefoniei mobile, scrie MEDIAFAX.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.