Daca presedintele COTAR, Vasile Steanescu a lasat de inteles ca protestul masiv anuntat de transportatori maine nu va mai avea loc, liderul FORT, Augustin Hagiu a spus ca “o sa vedem”.
“Nu oprim protestele in momentul de fata”, a spus Hagiu, precizand ca se va consulta cu membrii Federatiei sale, dar si ca discutiile si masurile convenite pana acum sunt “un pas inainte.
Atat Stefanescu, cat si Hagiu au spus ca cer in continuare demisia presedintelui ASF, Misu Negritoiu, din cauza caruia s-ar fi ajuns in aceasta situatie.
Presedintele COTAR a precizat ca s-a ajuns la un consens cu Chiritoiu, si ca ar fi posibila interventia pe piata RCA:”Uitati ca se poate”.
“ASF trebuie sa vina cu un tarif maximal", a adaugat el.
Pe de alta parte, Hagiu a spus ca tariful ce va fi stabilit de AFS va trebui sa fie valabil mai mult de jumatate de an: “Sa construiasca un tarif de referinta corect, care sa nu ramana in vigoare doar sase luni de zile”.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Femeia care rescrie felul în care copiii învață să vorbească
Sursa: start-up.ro
-
Răzvan Ghenu, Arggo: Ne confruntăm cu din ce în ce mai multe atacuri cibernetice
Sursa: retail.ro
-
Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în săptămâna 29 aprilie - 5 mai
Sursa: garbo.ro
-
Cum se înțelege Alex Velea cu băieții săi: O bag pe nevastă-mea la înaintare...
Sursa: kudika.ro
-
Pepsi a instalat panouri solare pe toate fabricile pe care le are în România
Sursa: wall-street.ro
-
Finqware și FWF vor să automatizeze operațiunile financiare ale companiilor
Sursa: futurebanking.ro