Dacia a inregistrat in luna ianuarie cea mai puternica crestere a inmatricularilor de autoturisme noi in Franta, cu 18%, la aproape 9.000 de unitati, cu o cota de piata de 7,16%, in timp ce piata franceza a revenit usor dupa mai multi ani de scadere.

Astfel, numarul inmatricularilor de automobile noi marca Dacia in Franta a urcat in ianuarie cu 17,9% fata de nivelul din periaoda corespunzatoare a anului trecut, de la 7.600 unitati la 8.980 unitati, cota de piata a producatorului roman pe piata autohtona a grupului Renault avansand astfel la 7,16%, fata de 6,1% cu un an in urma, potrivit datelor prezentate luni de Asociatia Constructorilor Francezi de Automobile.

Potrivit MEDIAFAX, inmatricularile de autoturisme noi din Franta au crescut in ianuarie cu 0,5%, la 125.500 unitati, dupa o contractie de 5,7% anul trecut.

Asociatia producatorilor auto din Franta estimeaza ca piata va stagna sau va creste usor in acest an.

Constructorii francezi PSA Peugeot Citroen si Renault si-au consolidat in ianuarie pozitia dominanta pe piata locala, inregistrand o cota de piata combinata de 59,27%, fata de 54,77% cu un an in urma.

Inmatricularile totale ale celor doua concerne au urcat cu 8,8% in prima luna din an, la aproape 74.400 unitati.

Cu cresteri de 18% la Dacia si 10,5% la marca Renault, grupul Renault a inregistrat un avans de 12,4% al vanzarilor in ianuarie, la 34.150 automobile, revendicand 27,22% din piata, fata de 24,35% la inceputul anului trecut.

Nissan, partenerul de alianta al Renault, a avut vanzari in crestere cu 4,5%, la 4.700 unitati, cu o cota de piata de 3,77%.

PSA Peugeot Citroen a consemnat totodata o crestere de 6%, la 40.120 unitati, reprezentand o cota de piata de aproape 32%.

Cel mai important producator strain din Franta a ramas in continuare Volkswagen, desi vanzarile grupului german au scazut cu 9,1% in prima luna a acestui an, la circa 15.300 unitati. Cota de piata a VW a coborat de la 13,5% la 12,2%.

Locul al doilea in randul constructorilor straini si al patrulea pe piata a revenit Toyota. Grupul japonez a consemnat un avans de 10,5% al vanzarilor in ianuarie, la 5.500 unitati, acumuland 4,4% din piata.

Citeste si:
Atenționare de călătorie MAE: Franța, perturbări ale zborurilor pe...
Atenționare de călătorie MAE:...

Lexus, marca de lux a Toyota, si Chevrolet, controlata de grupul General Motors, au inregisrtat procentuale cresteri mai puternice decat Dacia, insa la volume de ordinul sutelor de automobile.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.