Inmatricularile de autoturisme noi Dacia in Franta au crescut cu 7,3% in primele noua luni, 65.291 unitati, inregistrand astfel al treilea mare avans in randul marcilor prezente pe piata, in timp ce totalul vanzarilor a scazut cu 8,5%, la 1,31 milioane de unitati.

Cota de piata a Dacia a urcat de la 4,25% la 4,98% la finele lunii septembrie din acest an, arata date publicate de Comitetul Constructorilor Francezi de Automobile.

Potrivit MEDIAFAX, doar doua marci, Lexus si Fiat, au inregistrat cresteri mai puternice decat Dacia. Astfel, Lexus a consemnat un avans de 12%, la 1.954 de autoturisme, in timp ce Fiat a urcat cu 11%, la 35.541 unitati.

Vanzarile grupului Renault au scazut cu 3,5% in primele noua luni, la 314.893 de autoturisme, declinul fiind limitat de evolutia mai buna a Dacia, marca detinuta de producatorul auto francez. Inmatricularile sub marca Renault au scazut cu 6% in intervalul analizat, la 249.600 de unitati.

Modelul Dacia Sandero ocupa locul 6 in topul celor mai bine vandute 100 de autoturisme din Franta dupa primele noua luni. Cu 30.181 unitati vandute, Sandero a avut o cota de piata de 2,3%. Top 10 include aproape in totalitate modele ale constructorilor francezi, singura exceptie fiind Volkswagen Polo, pe locul 10, care are o cota de piata de 2,1%.

In Top 100 se afla si Dacia Duster, pe locul 17 (cu 19.498 de unitati si cota de piata de 1,5%), Dacia Lodgy, pe pozitia 38 (8.942 unitati si cota de piata de 0,7%), precum si Dacia Dokker, pe 84 (cu 4.263 unitati si cota de piata de 0,3%).

Lider pe segmentul autoturismelor noi este Renault Clio IV, cu 77.428 unitati vandute in primele noua luni, echivalentul unei cote de piata de 5,9%.

In luna septembrie, inmatricularile Dacia au crescut cu 11,1%, la 5.052 de unitati. Cota de piata a urcat usor, de la 3,31% in septembrie anul trecut la 3,55%. Piata franceza a crescut cu 3,4%, la 142.211 autoturisme noi.

Grupul Renault a consemnat un avans de 18% in luna septembrie, la 37.940 de unitati, cu marca Renault in urcare cu 19,3%.

Pe segmentul vehiculelor comerciale usoare noi, Dacia a inregistrat o scadere de 10,3% in primele noua luni, la 2.905 unitati. In luna septembrie, inmatricularile Dacia au crescut de la 126 de unitati anul trecut la 311 unitati in acest an. Piata franceza de profil a scazut cu 7%, la 266.948 de unitati in perioada ianuarie-septembrie, in timp ce in septembrie declinul a fost de peste doua ori mai lent, de 3%, la 29.175 unitati.

Citeste si:
Atenționare de călătorie MAE: Franța, perturbări ale zborurilor pe...
Atenționare de călătorie MAE:...

Vanzarile Dacia la nivel global au crescut anul trecut cu 4,8% fata de 2011, la 359.822 autovehicule, din care putin peste 6% au fost comercializate in Romania, unde compania s-a mentinut totusi lider, iar cele mai mari piete de desfacere au ramas Franta (23,4%), Germania (13%), Algeria, Turcia si Italia.

Franta a dominat in 2012 topul vanzarilor Dacia pe tari, cu 84.522 unitati comercializate, urmata de Germania, cu 46.590 unitati si de Algeria, cu 41.710 vehicule. Topul vanzarilor externe este continuat de Turcia - 28.964 autovehicule, Italia - 26.832 si Spania - 17.847.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.