"O simpla curiozitate!

Va publica oare Ministerul Finantelor astazi, 25 aprilie, executia bugetara pentru primul trimestru?

Pe data de 25 a fiecarei luni, Ministerul Finantelor Publice ne-a obisnuit sa publice datele privind executia bugetara. In lunile ianuarie si februarie din 2018, domnul Teodorovici a inceput sa se abata de la aceasta regula si sa intarzie publicarea datelor bugetare. Oare de ce?

Din informatiile noastre veniturile la buget dupa primul trimestru sunt mai mici cu 3,5 miliarde lei fata de de ceea ce s-a programat prin Legea bugetului pentru 2018. Astfel, incasarile bugetare din TVA sunt mai mici -1,3 miliarde lei si cele din accize sunt sub estimari cu -850 de milioane lei.

Cu toate acestea, domnul Teodorovici s-a laudat in fata FMI ca veniturile bugetare pentru primul trimestru din 2018 sunt la cel mai ridicat nivel din perioada post-criza. Ar fi foarte bine sa fie asa, dar vrem sa vedem si noi cifrele!

Sa speram ca domnul Teodorovici nu va manipula si nu va mai compara veniturile din anul 2018 cu cele din 2017, pentru a demonstra fostilor ministri ai finantelor de la PSD ca domnia sa are performante mai bune decat Viorel Stefan si Ionut Misa!

Domnul Teodorovici sa compare veniturile din 2018 cu ceea ce s-a obligat Guvernul PSD-ALDE sa realizeze in anul 2018! Asa se va vedea cel mai bine inutilitatea majorarii accizei, faptul ca Split TVA nu a adus bani suplimentari la buget si ca proiectul de confiscare a banilor din Pilonul 2 este justificat de lipsa banilor la buget pentru majorarea pensiilor.

Daca domnul Teodorovici are datele despre buget si ar trebui sa le aiba, nu ar fi corect ca ele sa fie cunoscute si de catre contribuabili? Ori le va mai tine la dospit pana vor da bine?

Daca domnul Teodorovici nu a renuntat la principiile pe care le avea cand era doar parlamentar, atunci sa sustina proiectele PNL privind eliminarea Split TVA, cresterea contributiilor la Pilonul 2 si eliminarea supra-accizei la carburanti", a scris Raluca Turcan pe Facebook.