Presedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, ca procedura de legiferare a fost viciata prin modul de promovare a legilor privind justitia, iar modificarile dorite duc la ”ciopartirea” legilor. Seful statului a precizat ca pentru el esentiala este independenta justitiei.

”Niciodata nu am avut pana acum o astfel de procedura viciata de legiferare: pachet de legi asumat de ministru, cerut avize, toate negative. Nu se lasa ministrul, se duce fara sa aiba drept de initiativa legislativa in Parlament, le da fizic, parlamentarii le iau ca si cum le-ar fi creat acasa. Asa nu se legifereaza”, a afirmat presedintele.

In privinta continutului proiectelor pe justitie, seful statului a spus ca unele prevederi din aceste modificari sunt ”bune, oportune si necesare”. ”Insa, de la a corecta legislatia, ceea ce in esenta ar fi fost un lucru bun, pana la a cioparti, e cale lunga si nu ar trebui sa o parcurgem”, a subliniat Klaus Iohannis, potrivit News.ro.

Intrebat despre abuzul in serviciu, presedintele a spus: ”Aud tot felul de teorii in spatiul public si nu pot sa nu spun ca ma tem si aici la ciopartiri ale legislatiei actuale”. Iohannis a spus ca, in opinia sa, nu trebuie sa existe prag valoric.

Sper ca din dezbaterea parlamentara sa iasa legi care fac bine, si nu rau justitiei, independentei justitiei. (...) Voi foarte activ in acest proces legislativ si voi face uz de toate atributiile”, a tinut sa precizeze presedintele Iohannis.

El a mai declarat ca nu are atributii in legiferare, dar ”opinia persoanei Klaus Iohannis” ca Inspectia Judiciara ”trebuie sa ramana la CSM, dintr-un motiv constitutional clar: in Constitutie scrie sec CSM e garantul independentei justitiei, de unde vehiculam simplu ca Inspectia trebuie sa fie tot acolo”.


Despre autor:

Clara Vacaru
Clara Văcaru a revenit in echipa 9am in anul 2022, după o pauză de doi ani. Pasionată de știri de când se știe, a terminat Facultatea de Jurnalism și lucrează în presă de peste 10 ani.
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Mai multe

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.